Skip to content

Vibrație BMW F10, 520d, cod motor n47

Featured Replies

Vă salut!

Azi, în timp ce conduceam pe A1, spre TM, dintr-o dată simt o smucitură în mașină. Viteza cu, care circulam 120-130 km/h.

Ok, inițial am zis că poate nu am fost atent și am luat ceva sub roți.. mă rog.. după care, nu trec două minute și începe mașina să vibreze, dar vibrații ce efectiv se simt în toată caroseria. Ok, după ce am oprit am văzut că are următoarele simptome:

- când plec de pe loc, vibrează puternic, dar cum o accelerez, se reduc vibrațiile.

- vibrează când o turez pe loc, egal că în viteză sau pe liber

- vibrează schimbătorul și în viteză și pe liber

- turometrul ajunge foarte repede la turații mari, deși abia apăs accelerația

- pedala de ambreiaj vibrează destul de puternic zic eu.

Am ajuns la Timișoara, m-am oprit random la un service, să văd ce constată cei de acolo. Mi-a zis că e posibil să fie un furtun de turbo, și trage aer fals si nimic mai mult… pe mine însă nu m-a convins, adică de la un furtun să facă vibrațiile astea, mi se pare ciudat. Eu primul lucru la care m-am gândit ca ar fi problema a fost volanta/kit ambreiaj.

Maine după masă am programare la service’ul la care merg (nu în Timișoara) dar până atunci, tot mă gândesc ce poate să fie.

Poate cineva s-a mai confruntat cu probleme de acest fel și mă poate ajuta.

Mulțumesc!

Edited by Liviu Filip

  • Author
5 hours ago, srb_alex said:

Sa verifice suportii de motor!

Am fost, din păcate pentru mine, volanta trebuie schimbată.

Toată operațiunea face cam 6000 de lei.

Volanta + kit ambreiaj Luk.

  • Author

O întrebare: la BMW F10, 520d, volanta vine cu 6 sau 8 șuruburi de fixare? Cel de la care comand piesa, zice că 6.. mecanicul că 8.

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

Recently Browsing 0

  • No registered users viewing this page.

Account

Navigation

Search

Search

Configure browser push notifications

Chrome (Android)
  1. Tap the lock icon next to the address bar.
  2. Tap Permissions → Notifications.
  3. Adjust your preference.
Chrome (Desktop)
  1. Click the padlock icon in the address bar.
  2. Select Site settings.
  3. Find Notifications and adjust your preference.