Jump to content

Malaezia


ionatan

Recommended Posts

BMW Sauber preview:

 

 

BMW Sauber alearga ca acasa in Malaiezia datorita partenerului Petronas.

 

 

Robert Kubica si BMW Sauber nu s-au ales cu niciun punct in prima etapa a sezonului 2009, BMW Sauber aflandu-se printre cele patru team-uri care ajung in Malaiezia cu zero puncte; cursa este una foarte importanta pentru BMW Sauber, iar asta nu neaparat din cauza faptului ca trebuie sa 'se vada' cat mai mult pentru sponsorul Petronas, ci doarece obiectivul declarat al echipei in acest sezon este acela de a lupta pentru titlu. Chiar daca Kubica a fost foarte aproape de locul al doilea in Australia, si chiar putea castiga dupa spusele sale, performantele team-ului n-au sprijinit deloc declaratiile dinainte de startul lui 2009.

 

Anul trecut BMW Sauber nu s-au descurcat deloc rau in Malaiezia, reusind un loc secund prin Robert Kubica. Totusi, lucrurile s-au schimbat mult de-atunci si Sepang se anunta a fi un test mai important pentru nivelul de competitivitate al monoposturilor de specificatie 2009. Principalul subiect de discutie cu privire la Sepang este reprezentat de KERS, iar in comunicatul de presa premergator celei de-a doua etape BWM Sauber nu specifica nimic cu privire la acest 'detaliu'. Kubica a mers bine si fara KERS la Melbourne, insa monopostului sau i-ar prinde bine acest sistem pe lungile linii drepte din Malaiezia. Ramane de vazut care vor fi performantele monopostului F1.09 aici, insa un rezultat foarte bun este absolut necesar echipei.

 

Robert Kubica: "Marele Premiu al Malaieziei este ceva special, caci e ca o cursa de casa pentru noi datorita Petronas. Avem o multime de fani in Malaiezia si am un sentiment special cand alerg aici. Anul trecut cursa a decurs extrem de bine pentru mine aici. Bineinteles ca sper intr-un nou rezultat bun si in acest sezon. Astept cu nerabdare acest Mare Premiu, deoarece e vorba de un circuit unic, cu o larga varietate de viraje; unele sunt extrem de rapide, iar altele foarte lente. In unele viraje poti alege trase diferite, aspect care face ca pista sa fie una foarte interesanta. Ultimul sector este mult diferit fata de primele doua, fiind conceput doar din doua lungi linii drepte si o zona de franare puternica. Circuitul chiar ofera de toate si pare-se ca solicita si masina. Startul la o ora mai tarzie face ca probabilitatea aparitiei ploii sa fie una ridicata. Sunt sigur ca ne asteapta un weekend extrem de interesant."

 

Nick Heidfeld: "Pentru mine Sepang este un circuit frumos si dificil. Anul trecut am reusit cateva depasiri acolo. Caldura reprezinta mereu o problema impreuna cu umiditatea. Totusi, din acest punct de vedere n-am avut niciodata probleme, iar in acest an sunt extrem de bine pregatit fizic. De multe ori am avut parte de innorari si 'dusuri' mai spre seara in Malaiezia. Programul din acest an mareste sansele de a rula pe pista uda. Sa speram ca ploaia va fi suficient de blanda. Nu avem prea mult timp liber inainte de Marele Premiu, dar vom fi alaturi de Petronas marti si miercuri - va exista bineinteles o vizita la Petronas Twin Towers din Kuala Lumpur. Turnurile ma fascineaza de fiecare data, mai ales noaptea, cand sunt iliminate."

 

 

Ce cred cei de la Renault despre aceasta cursa:

 

 

 

Sperante mari neconcretizate la Melbourne.

 

 

Fernando Alonso a terminat doar al saselea prima etapa a weekend-ul trecut, iar asta dupa abandonurile lui Kubica si Vettel, in timp ce Piquet jr. a iesit din cursa cu probleme la sistemul de franare. Francezii au fost singurii care au castigat dreptul de a aduce imbunatatiri motorului inainte de startul sezonului si s-au prezentat de asemenea cu sistemul KERS inca din prima etapa. Nici rezultatele din presezon n-au fost foarte rele, insa cu toate acestea, Renault par sa nu-si fi atins obiectivele la Melbourne. Fernando Alonso vorbeste acum despre performantele din calificari, iar asta pe buna dreptate avand in vedere ca niciun Renault n-a reusit sa ajunga in Q3 in weekend-ul trecut. Spaniolul crede insa ca Sepang se va potrivi mai bine comportamentului monopostului R29.

 

Fernando Alonso: "In Australia am avut probleme in calificari, iar rezultatul din cursa a fost astfel afectat. Trebuie sa ne asiguram de asemenea ca vom folosi la maximum sistemul KERS la startul cursei, caci e o lunga linie drepta pana in primul viraj, iar sistemul ar trebui sa faca diferenta. Trebuie sa aflam toate amanuntele despre comportamentul pneurilor pentru ca in Australia am vazut faptul ca cele doua specificatii joaca un rol foarte important in performantele masinii. Acest aspect va fi cu atat mai important in Malaiezia, caci temperaturile la nivelul pistei vor fi foarte ridicate si trebuie sa aflam cum se vor comporta in aceste conditii. Sepang este un circuit total diferit in comparatie cu Melbourne si ma astept ca masina noastra sa se potriveasca mai bine caracteristicilor circuitului. Este un loc special pentru mine dupa ce am castigat aici de doua ori si este probabil circuitul meu favorit; imi place mereu sa pilotez aici. Exista multe viraje rapide si este o pista pe care chiar poti sa admiri performantele unei masini de Formula 1. In ceea ce priveste nivelul nostru de competitivitate sper ca vom fi mai puternici aici, dar am vazut la Melbourne ca toate echipele sunt foarte apropiate si va trebui sa muncim mult pentru a termina in puncte."

 

Nelson Piquet: "E vorba de o pista larga si deschisa ce ofera mai multe locuri in care poti depasi si care de obicei produce un spectacol interesant. Exista doua lungi linii drepte unde KERS ar trebui sa faca diferenta si sa ne ajute sa depasim. In ceea ce priveste temperaturile ridicate, cursa este mereu una dificila din punct de vedere fizic, atat pentru pilot cat si pentru echipa, dar ne-am pregatit mult pe parcursul iernii, astfel ca umiditatea si caldura n-ar trebui sa fie probleme foarte mari. Deja am uitat cursa de la Melbourne si ma concentrez in totalitate pe o revenire puternica in weekend-ul de la Sepang. Stim ca trebuie sa imbunatatim performantele, dar la Melbourne am descoperit de asemenea si multe detalii cu privire la R29; vom folosi aceste informatii in antrenamentele de vineri pentru a incerca sa gasim un balans mai bun pentru masina. Ca si circuit, Sepang ne va oferi o idee mai clara despre nivelul nostru de competitivitate, caci este un circuit mai 'normal' decat Melbourne si astept cu nerabdare sa pilotez acolo."

 

 

Toyota:

 

Echipa priveste spre a doua etapa dupa ce a renuntat la contestarea penalizarii primite de Trulli in Australia.

 

 

Toyota a fost una dintre echipele care n-au trecut neobservate nici in perioada de presezon si nici in prima etapa a lui 2009. Facand parte din trio-ul 'difuzorul', japonezii au plecat la Melbourne de pe linia boxelor pentru a ajunge in final sa lupte aproape de podium. Trulli chiar a fost acolo la festivitatea de premiere, insa o decizie ulterioara a conducerii cursei l-a scos din puncte. Toyota au anuntat initial ca vor contesta decizia, insa si-au dat seama ca astfel de penalizari nu pot fi puse sub semnul intrebarii - conform regulamentului sportiv pur si simplu nu poti face apel unor astfel de decizii.

 

Ei raman astfel cu siguranta oferita de competitivitatea masinii capabile de a ajunge in puncte plecand de pe linia boxelor si cu speranta ca in al doilea weekend al sezonului nu vor mai avea pe masa o hartie din partea conducerii cursei si sambata si duminica. Malaiezia va fi momentul de a vedea de ce e capabil monopostul TF109 in conditii normale. Fara KERS.

 

Jarno Trulli: "In general m-am descurcat foarte bine in Malaiezia si am avut cateva rezultate bune acolo, astfel ca sunt foarte increzator in privinta cursei din acest an. In 2005 am reusit aici un rezultat minunat, adica primul podium pentru echipa noastra in Formula 1; am deci amintiri foarte placute ce ma vor ajuta in acest weekend. Bineinteles, unul dintre cele mai interesante subiecte in Malaiezia este reprezentat de calduda si umiditate - provocari mari pentru piloti. Nu e usor, insa din acest motiv ma antrenez atat de mult pe parcursul iernii; daca sunt bine pregatit fizic atunci va fi in regula. Australia a fost un weekend cu suisuri si coborasuri, dar am aratat ca suntem foarte competitivi si sper ca vom putea face la fel si in acest weekend."

 

Timo Glock: "Nu am o mare experienta pe acest circuit pentru ca am fost scos din cursa mult prea devreme anul trecut, dar din calificarile si antrenamentele de atunci pot spune ca vom avea parte de conditii extreme. Circuitul este de asemenea unul dificil pentru masina si pneuri, dar eu ma pot adapta rapid la diferite conditii si diferite tipuri de circuit; sunt pregatit deci pentru provocare. Am spus inainte de startul sezonului ca masina noastra este destul de buna si performantele de care am dat dovada in Australia au demonstrat asta. E grozav ca avem deja destul de multe puncte in acest debut de sezon si obiectivul meu este, bineinteles, acela de a aduna si mai multe in acest weekend. Avem toate motivele de a fi optimisti."

Link to comment
Share on other sites

Clasament inaintea cursei:

 

Cu specificatia ca Mclaren si Lewis Hamilton ar putea avea punctele anulate, conform unei decizii FIA (stirea nu e verificata)

 

Piloti:

01 Jenson Button 10

02 Rubens Barrichello 8

03 Lewis Hamilton 6

04 Timo Glock 5

05 Fernando Alonso 4

06 Nico Rosberg 3

07 Sebastien Buemi 2

08 Sebastien Bourdais 1

 

Constructori:

01 Brawn-Mercedes 18

02 McLaren-Mercedes 6

03 Toyota 5

04 Renault 4

05 Williams-Toyota 3

06 STR-Ferrari 3

07 Force India-Mercedes 0

08 BMW Sauber 0

09 RBR-Renault 0

10 Ferrari 0

 

Cand ati mai vazut asemenea clasament?

 

BMW -0p, Ferarri -0p, si posibil si Mclaren -0p.

Edited by ionatan
Link to comment
Share on other sites

nu s-a terminat inca :) de abia a inceput !

Sunt Ferrarist din 1996. Ii mai simpatizez pe cei de la BMW de cand au intrat. URASC Mercedes.

 

Eu sper sa vad niste curse frumoase, mai multe depasiri, ceva ce vedeam acum 10 ani. Senna-Mansel-Piquet-etc :bashwall: Alte vremuri...alte masini <_<

 

Acum cu noile reglementari pare ca o sa fie bine :unsure: Am vazut niste depasiri care nu puteau sa fie facute in trecutul apropiat.

Link to comment
Share on other sites

e confirmata stirea pe siteul oficial, hamilton a fost descalificat iar trulli a terminat pe 3

 

sincer cu toate ca masinile arata urat e mai bine ca nu mai totul automat

pune mai mult in valoare pilotii si lasa un pic in umbra puterea masinilor

 

drept dovada ferrari a fost mai putin rapida decat force india la radar(speed trap)

 

kubica se descurca bine, s-a grabit si a gresit in australia

heidfeld trebuia inlocuit cu alonso daca vroiau titlul

ma astept la o cursa buna facuta de bmw in malaysia

Link to comment
Share on other sites

Intr-adevar s-a confirmat Hamilton si Mclaren pierd punctele mai jos cateva detalii:

 

Se pare ca cei de la Mclaren s-au crezut mai destepti si au facut totul intentionat, minciuna are picioare scurte.

 

Ce m-a deranjat a fost faptul ca nu au spus nimic, Hamilton tot o facea pe-a mata blanda ca rezultatul din Australia s-ar datora greselii lui Trulii.

 

 

Dupa ce Toyota decisesera sa renunte la a face apel penalizarii primite de Trulii in Marele Premiu al Australiei, FIA a redeschis cazul si, avand la dispozitie comunicarile radio dintre garajul McLaren si monopostul lui Hamilton, au decis ca britanicul l-a lasat deliberat pe Jarno Trulli sa-l depaseasca, la ordinele echipei.

 

 

Comisia care a audiat din nou astazi cele doua parti implicate a gasit cateva noi elemente si a decis sa reconfirme pozitia a treia in Marele Premiu al Australiei pentru italianul Jarno Trulli, descalificandu-l de asemenea pe Lewis Hamilton din acelasi Grand Prix. Principalele noutati pentru comisie au fost reprezentate de comunicarile radio dintre echipa si Hamilton, comunicari ce nu erau disponibile la momentul in care s-a ajuns la concluzia ca Trulli trebuie penalizat - atunci comisarii n-au facut altceva decat sa vizioneze ceea ce s-a intamplat pe pista. Pe puncte, iata care au fost cele doua noi elemente care au dus la descalificarea Campionului Mondial in exercitiu:

a) Imediat dupa cursa si inainte ca Lewis Hamilton sa ajunga la intalnirea Comisarilor de cursa acesta a oferit un interviu reprezentantilor media in care a declarat in mod clar ca echipa i-a spus sa-l lase pe Trulli sa depaseasca.

<_< Mai mult, comunicarile radio dintre echipa si pilot [McLaren - Hamilton] contin doua ordine explicite din partea echipei pentru a-l lasa pe Trulli sa depaseasca.

 

Comisarii de cursa, ascultand comunicarile radio si interviul oferit imediat dupa cursa, au decis ca Lewis Hamilton si Team Manager-ul McLaren i-au indus in eroare, lucru care a dus la penalizarea necorecta a lui Trulli si la clasarea pe pozitia a treia pentru britanic. Pentru asta Lewis Hamilton a fost descalificat din Marele Premiu al Australiei.

 

Iata transcriptul comunicarii radio dintre McLaren si Hamilton in privinta acestui subiect:

 

Lewis Hamilton: Toyota a iesit de pe pista in virajul 2,..., e in regula?

Echipa: Am inteles Lewis. Vom confirma [ca asa s-a intamplat] si vom reveni la tine.

LH: A iesit de pe pista, a iesit larg.

Echipa: Lewis, trebuie sa lasi masina Toyota sa treaca. Lasa acum masina Toyota sa treaca in fata.

LH: OK.

LH: A incetinit in fata mea.

Echipa: OK Lewis. Ramai in fata pentru moment. Ramai in fata. Vom reveni la tine. Vorbim cu Charlie [Whiting]

LH: Deja l-am lasat sa ma depaseasca.

Echipa: OK Lewis. E in regula. E in regula. Pastreaza-ti pozitia. Patreaza-ti pozitia.

LH: Spuneti-i lui Chalie ca l-am depasit deja. L-am lasat pur si simplu sa treaca in fata.

Echipa: Inteleg Lewis. Verificam. Acum putem trece la galben G 5, galben Golf 5.

LH: Nu sunt obligat sa-l lasa sa treaca si ar trebui sa pot sa recapat acea pozitie, daca a facut o greseala.

Echipa: Da, intelegem Lewis. Dar hai sa nu incalcam nicio regula. Acum il intrebam pe Charlie. Esti pe pozitia 4. Daca ramai pe aceasta pozitie. Ramai calm.

Echipa: OK Lewis, sistemul KERS este complet incarcat, sistemul tau KERS este complet incarcat. Fii atent. Poti trece inapoi la negru F2, negru Foxtrott 2.

LH: Vreo veste de la Charlie daca pot trece in fata lui sau nu.

Echipa: Inca asteptam raspunsul Lewis, inca asteptam raspunsul.

Echipa: Lewis incalzeste franele te rog. Franele fata sunt reci.

Echipa: Daca am putea folosi un KERS ar fi bine. Daca folosesti KERS, fa-o te rog acum.

Echipa: Ok Lewis, e ultimul tur al cursei. La sfarsitul acestui tur Safety Car-ul va iesi de pe pista, tu doar treci linia de sosire fara sa faci vreo depasire, fara sa faci vreo depasire. Analizam situatia Trulli, dar nu parasi pozitia actuala.

 

Pentru a asculta atat interviul dat de Hamilton imediat dupa pista, cat si comunicarile radio dintre el si pit-wall-ul McLaren mergeti la aceasta adresa: http://www.fia.com/en-GB/mediacentre/press...s_decision.aspx

Link to comment
Share on other sites

Clasament revizuit in Marele Premiu al Australiei:

 

1. Button Brawn GP 1h34:15.784

2. Barrichello Brawn GP +0.807

3. Trulli Toyota +1.604

4. Glock Toyota +4.435

5. Alonso Renault +4.879

6. Rosberg Williams-Toyota +5.722

7. Buemi Toro Rosso-Ferrari +6.004

8. Bourdais Toro Rosso-Ferrari +6.298

9. Sutil Force India-Mercedes +6.335

10. Heidfeld BMW Sauber +7.085

11. Fisichella Force India-Mercedes +7.374

12. Webber Red Bull-Renault +1 tur

13. Vettel Red Bull-Renault +2 tururi

14. Kubica BMW Sauber +3 tururi

15. Raikkonen Ferrari +3 tururi

Neclasati:

Massa Ferrari

Piquet Renault

Nakajima Williams-Toyota

Kovalainen McLaren-Mercedes

Hamilton McLaren-Mercedes - descalificat

 

Clasamente generale

Piloti:

01 Jenson Button 10

02 Rubens Barrichello 8

03 Jarno Trulli 6

04 Timo Glock 5

05 Fernando Alonso 4

06 Nico Rosberg 3

07 Sebastien Buemi 2

08 Sebastien Bourdais 1

 

Constructori:

01 Brawn-Mercedes 18

02 Toyota 11

03 Renault 4

04 Williams-Toyota 3

05 STR-Ferrari 3

06 Force India-Mercedes 0

07 BMW Sauber 0

08 RBR-Renault 0

09 Ferrari 0

10 McLaren-Mercedes 0

 

Echipele de top: Ferrari, McLaren si BMW = 0 p.

 

 

Programul din Malaiezia:

 

Vineri, 3 aprilie

 

05:00-06:30 antrenamente libere 1

09:00-10:30 antrenamente libere 2

 

Sambata, 4 aprilie

 

09:00-10:00 antrenamente libere 3

12:00 Calificari

 

Duminica, 5 aprilie

 

12:00 Cursa

 

 

Maine dimineata vom sti cum se comporta monoposturile pe pista in conditii mult mai grele decat in Australia, temperatura si umiditatea vor fi principalul inamic al monoposturilor dar si al pilotilor.

 

Datorita configuratiei circuitului (linii drepte mai lungi) sistemul KERS ar putea aduce un plus, cei de la BMW au avut montat acest sistem doar pe masina lui Heidfeld, de vazut daca si masina lui Kubica va avea acest sistem. Interesant este ca in Australia prima masina cu Kers s-a clasat abia pe locul 6.

 

 

Din punct de vedere meteo echipele se asteapta sa aiba parte de ploaie si se vor pregati corespunzator.

Link to comment
Share on other sites

Ferrari preview:

 

 

 

Un nou inceput pentru Scuderia care vine la Sepang cu zero puncte.

 

 

Atat Felipe Massa cat si Kimi Raikkonen spera ca circuitul mai 'normal' care va organiza a doua etapa a sezonului 2009 sa puna mai bine in valoare monopostul F60; totusi, ei amintesc despre probabilitatea destul de mare a aparitiei ploilor torentiale si posibilitatea unui nou rezultat neobisnuit. Brazilianul pune accent si pe alegerea strategiei corecte, constient fiind de faptul ca riscul asumat in Australia a fost mult prea mare. Cei doi vor avea la dispozitie sistemul KERS, iar cea mai moale compozitie de pneu adusa de Bridgestone in Malaiezia nu va mai fi cea super soft - un pneu care a dat multe batai de cap celor de la Ferrari si care i-a obligat sa faca primul pit stop mult prea devreme.

 

Ferrari sunt de departe cea mai de succes echipa in Malaiezia cu o rata de 50% la victorie in cele 10 curse disputate pana acum, iar anul trecut au dominat atat calificarile, cat si cursa; Scuderia puteau obtine dubla daca Felipe Massa n-ar fi pierdut controlul monopostului din pozitia a doua, dupa o abordare prea in forta a vibratorului la iesirea din virajul 6.

 

Felipe Massa: "Nu va fi usor sa-i prindem din urma pe cei de la Brawn GP, dar sper ca vom putea face o treaba buna in imbunatatirea ritmului si poate vom reusi sa schimbam cateva lucruri pentru a ne apropia de Brawn si de toti ceilalti. Nu am idee despre ce efect ar putea avea ploaia in acest weekend: poate fi foarte binevenita sau poate sa fie o situatie dificila, poate fi o loterie sau poate schimba complet rezultatul cursei. Cine stie?"

 

"Trebuie sa ne revenim si sa incepem sa adunam puncte si sa reincepem campania pentru acest Campionat intr-o maniera buna chiar aici, in Malaiezia. Inceputul anului este similar cu cel pe care l-am avut sezonul trecut si deci trebuie sa atacam cu aceeasi mentalitate ca acum un an. Trebuie sa fim inteligenti in alegerea strategiei avand in vedere posibilitatea aparitiei ploii, inserarea ce va aparea in cursa si toate celelalte elemente. Stim ca Albert Park poate produce curse neobisnuite. Pe parcursul testelor de iarna am fost mereu competitivi pe circuitele mai 'normale' cum ar fi Barcelona, astfel ca sper sa se intample si aici la fel. Asadar, astept cu nerabdare acest weekend."

 

Kimi Raikkonen: "Atunci cand ploua aici, mai mereu e vorba de o ploaie nebuna pentru o jumatate de ora, apoi se opreste si pista se usuca foarte rapid; sa asteptam si sa vedem ce se va intampla in acest weekend. Poate fi o situatie dificila, mai ales in calificari. Malaiezia ridica altfel de provocari in comparatie cu Australia, astfel ca orice se poate intampla, dar as vrea sa reamintesc ca, fara greseala mea la Melbourne, am fi putut reusi un rezultat bun si n-am fi terminat in afara punctelor. Nu sunt sigur daca KERS va reprezenta un avantaj mai important decat in Australia. Cred ca e posibil ca acest circuit sa se potriveasca mai bine masinii noastre si sper ca vom avea o viteza mai buna aici si ca vom putea concura cu cei din fata. De obicei aceasta pista produce un clasament diferit intre echipe in comparatie cu Albert Park, un circuit care mereu ofera rezultate neobisnuite."

 

"Din nou cursa va fi programata la o ora mai tarzie si, desi ar trebui sa fie ok din punct de vedere al vizibilitatii, aici sansele de ploaie sunt mai ridicate spre seara, chiar atunci cand vom fi noi in pista. In ceea ce priveste pneurile, aici avem alte specificatii, inclusiv cea hard pe care n-am folosit-o niciodata pana acum, astfel va trebui sa vedem ce se va intampla. Hard-urile par sa functioneze destul de bine, dar e nevoie de timp sa lucreze la intregul potential, in vreme ce pneul mai moale nu-l mai poti folosi corect imediat ce se uzeaza. Dar nu prea stim la ce sa ne asteptam aici."

Link to comment
Share on other sites

Directorul sportiv de la McLaren, suspendat dupa descalificarea lui Hamilton

 

 

Echipa de Formula 1 McLaren-Mercedes a anunĂžat cĂŁ l-a suspendat din funcĂžie pe directorul sportiv Dave Ryan, ca urmare a descalificĂŁrii pilotului Lewis Hamilton de la Marele Premiu al Australiei.

 

"Rolul sĂŁu ĂŽn evenimentele de duminica trecutĂŁ a avut consecinĂže grave asupra echipei. De aceea l-am suspendat din funcĂžie Âşi el a acceptat aceastĂŁ decizie", a declarat preÂşedintele echipei McLaren, Martin Whitmarsh.

Link to comment
Share on other sites

Desfasurarea antrenamentelor:

 

 

Sepang, Antrenamente libere 1, 10.00-11.30

10.23: Raikkonen completeaza primul tur rapid al weekend-ului, 1:42.194

10.24: Raikkonen sare peste vibratoare in virajul 12

10.30: Raikkonen opreste cronometrul la 1:38.398, iar Nakajima la 1:38.354

10.31: Raikkonen continua, 1:37.628

10.36: Trulli face o piruieta in virajul 15

10.39: Massa, 1:37.343

10.40: Rosberg stabileste cel mai rapid tur pentru Williams, 1:37.265

10.49: Glock face o piruieta in virajul 11

10.58: Button opreste cronometrul la 1:36.676

11.01: Button ridica ritmul la 1:36.430

11.17: Hamilton iese larg in virajul 15

11.24: Raikkonen isi aduce la boxe monopostul Ferrari invaluit de fum

11.25: Piquet aluneca in virajul 6 si ramane blocat in pietris

11.30: Rosberg si Nakaijma termina pe primele doua pozitii pentru Williams cu 1:36.260, respectiv 1:36.305. Button si Barrichello completeaza topul 4 al sesiunii

 

Sepang, Antrenamente libere 2, 14.00-15.30

14.09: Glock face o piruieta si continua

14.21: Webber isi imbunatateste timpul de dimineata cu 1:36.686

14.26: Nakajima stabileste cel mai rapid tur al dupa-amiezii 1:36.629

14.27: Button este cel mai rapid cu 1:36.614, iar apoi coboara la 1:36.555

14.31: Glock taie prin iarba virajul 16 si revine pe pista

14.35: Bourdais intra in zona de siguranta cu pietris in virajul 13 si continua

14.38: Raikkonen urca pe prima pozitie cu 1:36.523

14.42: Barrichello pe iarba in virajul 18 dar continua

14.50: Vettel este cel mai rapid cu 1:36.289

15.01: Massa stabileste acum cel mai rapid tur al zilei 1:36.289

15.03: Barrichello egaleaza la miime de secunda timpul lui Vettel pentru a doua pozitie, 1:36.289

15.03: Alonso reuseste cel mai rapid prim sector, dar are apoi o excursie in virajul 14

15.05: Sutil iese in decor in virajul 7 si revine pe circuit

15.07: Force India-ul pilotat de Fisichella intra in zidul de cauciucuri din virajul 11

15.08: Massa reuseste sa coboare primul sub bariera unui minut si 36 de secunde (1:35.832), Raikkonen este al doilea la 0.19 secunde si Webber al treilea cu 1:36.104

15.13: Raikkonen este din nou cel mai rapid cu 1:35.707

15.25: Rosberg al cincilea (1:36.026), apoi urca pe pozitia a patra

 

TOP 3

 

Sesiunea 1

 

N Rosberg: 1:36.260

K Nakajima: 1:36.305

J Button: 1:36.430

 

Sesiunea 2

 

K Raikkonen: 1:35.707

F Massa: 1:35.832

S Vettel: 1:35.954

 

 

 

 

Declaratii in urma antrenamentelor libere:

 

 

Ferrari prevad deja o alta situatie decat la Melbourne, chiar daca Kimi a raportat un scurt-circuit la sistemul KERS; Button spune ca rotile spate se blocheaza prea des in perioadele de franare, iar coechipierul acestuia va fi retrogradat cu cinci pozitii pe grila de start dupa ce echipa i-a inlocuit cutia de viteze; Robert Kubica a lucrat numai pentru ritmul de cursa, in timp ce Heidfeld a avut doua sesiuni diferite - prima cu KERS, a doua fara; McLaren spun ca masina este mai competitiva decat se asteptau; Fernando Alonso a ales sa nu iasa prea mult pe pista din cauza problemelor de sanatate; Sebastian Vettel intra in detalii despre cum se racoreste el odata ajuns la boxe.

 

 

Kimi Raikkonen (Ferrari): "De dimineata am avut o problema cu KERS-ul ce ne-a facut sa pierdem mult timp, dar dupa-amiaza am reusit sa recuperam o buna parte din timpul pierdut. Am simtit ca situatia ar putea fi diferita aici in comparatie cu ce s-a intamplat la Melbourne, dar e inca prea devreme sa spunem cum ne comparam cu rivalii. De ceea ce putem fi siguri este ca, atunci cand n-avem probleme tehnice, suntem competitivi. Speram sa facem treaba buna in calificarile de maine."

 

Felipe Massa (Ferrari): "Situatia pare diferita de Australia, cel putin in privinta modului in care lucreaza pneurile. E mai multa aderenta si pneurile moi functioneaza mai bine, chiar si pe o distanta mai mare. La inceputul stint-urilor mai lungi masina mea a fost putin subviratoare in virajele de mare viteza si putin supraviratoare in cele mai lente; dar, spre finalul stint-urilor, manevrabilitatea masinii s-a imbunatatit continuu si am reusit timpi competitivi. Evident, privind rezultatele de astazi, avem un sentiment de usurare, chiar daca trebuie tratat cu precautie: suntem foarte motivati si intreaga echipa va da totul."

 

Rubens Barrichello (Brawn GP): "Am avut o zi buna de munca pe un circuit dificil unde e mereu dificil sa gasesi balansul potrivit in privinta masinii si a pneurilor. Evaluarile celor doua specificatii de pneuri pe care le-am facut sunt in mod particular extrem de folositoare si desi mai avem ceva de lucru cu balansul masinii, per total rezultatele au fost pozitive."

 

Jenson Button (Brawn GP): "Am completat o distanta buna astazi in vederea imbunatatirii balansului masinii. Cea mai mare problema a mea a fost faptul ca franele si rotile se blocheaza foarte usor si trebuie deci sa analizam bine aceasta situatie. Inca n-am terminat, insa mergem pe o directie buna si am incredere ca vom reusi sa obtinem set-up-ul optim pentru calificarile de maine."

 

Sebastian Vettel (Red Bull): "Caldura din Malaiezia este mereu o surpriza, chiar daca vii aici cu doua zile inainte de a sari in masina. E foarte cald in combinezon si, indiferent de cat de mult te-ai pregati, prima iesire pe pista este mereu o surpriza neplacuta - dar te adaptezi repede. De fiecare data cand ajungi la boxe e ca si cum ai fi iesit de sub dus. Din fericire am o punga cu gheata pe care o pun langa 'bilute' si cel putin ele raman reci! Ziua a decurs bine, fara probleme. Am parcurs intregul program, am facut multe tururi si am obtinut multe informatii despre pneuri. Nu exista nici mari probleme cu masina, astfel ca a fost o zi buna."

 

Mark Webber (Red Bull): "Ziua de astazi a fost mult mai buna in ceea ce priveste fiabilitatea in raport cu cea din Melbourne, astfel ca am facut un mare pas inainte. Ambele masini au functionat bine; bineinteles, masinile au ceva probleme avand in vedere caldura, iar asta e bine. Am reusit sa completam programul fara a pierde timpul. Din punct de vedere al performantei nu stam prea rau aici. Mai avem putin de lucrat la reglaje, dar in general a fost o zi destul de buna pentru echipa si pentru mine."

 

Robert Kubica (BMW Sauber): "Astazi ne-am concentrat in totalitate pe pregatirea cursei si in mod particular asupra evaularii pneurilor. Specificatiile aduse de Bridgestone in Malaiezia sunt foarte diferite de cele pe care le-am folosit la Melbourne si, bineinteles, Sepang are caracteristici diferite. In plus, temperatura la nivelul pistei este mult mai ridicata aici, astfel ca situatia este una noua. Am adunat multe date si avem bazele folosirii pneurilor la intregul potential pe parcursul cursei. Daca astazi am facut stint-uri lungi, maine ne vom concentra asupra ritmului pe un singur tur cronometrat."

 

Nick Heidfeld (BMW Sauber): "Sigur, rezultatul nu arata bine, dar si la Melbourne am avut o imagine similara in ziua de vineri. Cu toate acestea, avem ceva de lucru pentru a imbunatati balansul masinii. In prima sesiune am alergat folosind KERS, iar in a doua nu l-am avut pe masina. Folosirea KERS-ului influenteaza enorm balansul masinii, dar fara el pierzi acea putere in plus. Am vrut sa facem acest experiment si din acest motiv l-am scos de pe masina in acesta sesiune. Acum vom analiza totul - timpii, datele si senzatiile pe care le-am avut eu - iar apoi vom decide daca vom folosi sau nu KERS aici."

 

Nico Rosberg (Williams): "Am avut o zi foarte buna si am modificat mult set-up-ul; am progresat in gasirea caii ce trebuie urmata. Am completat de asemenea si o buna evaluare a pneurilor, lucru care ne-a ajutat, caci acum cred ca avem informatii mai multe despre ceea ce se intampla cu pneurile pe acest circuit. Totul a iesit bine astazi; desigur, au fost primele noastre sesiuni ale anului la temperaturi atat de ridicate, dar cred ca pregatirea mea fizica din iarna m-a ajutat mult."

 

Kazuki Nakajima (Williams): "A fost o zi foarte buna si am reusit sa ramanem la acelasi nivel de competitivitate ca in cursa trecuta. Ramane de vazut daca suntem la fel de rapizi, dar in mod sigur suntem mult in fata in comparatie cu anul trecut si maine vom continua sa fortam pentru a vedea ce putem gasi."

 

Heikki Kovalainen (McLaren Mercedes): "Aderenta oferita de pista a fost inca de la inceput buna si cu mai putin praf decat in Australia. Am facut progrese cu dezvoltarea masinii. Odata ce am inceput sa testam limitele, masina si-a pierdut stabilitatea si a devenit mai greu de pilotat. Dar consistenta pe distante mai lungi este destul de promitatoare. Am doar nevoie de aer conditionat in masina - fierbi inauntru."

 

Lewis Hamilton (McLaren Mercedes): "In mod cert mai avem nevoie sa gasim o aderenta mai buna, dar balansul masinii, mai ales in virajele de mare viteza, a fost bun. Masina pare mai puternica decat ma asteptam."

 

Jarno Trulli (Toyota): "Ziua a decurs bine si a fost una standard pentru noi. Pista a fost putin alunecoasa de dimineata, dar pana la a doua sesiune a fost in regula. Am parcurs programul si am incercat cateva noi lucruri cu set-up-ul si pneurile pentru a imbunatati masina. Daca privim strict timpii nu parem atat de competitivi precum ne-am fi asteptat, dar cred ca masina este in regula si e doar o problema de alegerea corecta a pistei de set-up. Pneurile soft par destul de competitive si sunt mai rapide, dar cele hard au fost putin cam prea dure."

 

Timo Glock (Toyota): "A fost o zi destul de dificila pentru mine. Masina n-a fost chiar in regula de dimineata si am avut ceva probleme de stabilitate; apoi, la inceputul celei de-a doua sesiuni masina a fost putin prea supraviratoare si am simtit-o usoara. Dar am lucrat la diferite reglaje si pana la finalul zilei a fost mult mai bine. Mai avem inca mult de lucru inainte de calificari, dar si la Melbourne a fost o situatie similara si am reusit sa progresam mult, astfel ca raman optimist."

 

Fenando Alonso (Renault): "Am incercat sa nu facem prea multe tururi avand in vedere ca nu m-am simtit pregatit 100%. Este un weekend foarte dificil din cauza caldurii pentru ca transpiram foarte mult, dar era important sa adunam suficiente informatii. Sper ca ceea ce am aflat astazi ne va ajuta maine la imbunatatirea set-up-ului. Sper ca incepand cu aceasta seara sa-mi revin si maine sa ma simt mai bine pentru a putea da totul in calificari, sesiune pe care o vad una dintre cele mai importante in acest weekend; trebuie sa fim deci pregatiti pentru asta."

Link to comment
Share on other sites

Williams, Renault si Allianz prezinta circuitul Sepang, organizatorul celei de-a doua etape a sezonului 2009.

 

 

La majoritatea Grand Prix-urilor, pilotii care reusesc sa se califice mai sus spre grila de start opteaza pentru o strategie cu doua opriri la boxe - un rezervor mai usor inseamna viteza -, in timp ce pilotii dinspre spatele grilei pot risca cu un singur pit stop in speranta intrarii in calcule. In caldura insuportabila din Malaiezia, uzura semnificativa a pneurilor ar putea convinge orice temerar sa nu-si asume un astfel de risc. Circuitul ramane de obicei unul alunecos de asemenea, caci furtunile violente ce cad peste noapte spala cauciucul lasat pe suprafata asfaltica in ziua anterioara. A se nota ca programul din acest an este mutat mai spre seara, atunci cand ploile tropicale sunt posibile...

 

Dinamica masinilor

Unghiul mediu de viraj indica media unghiurilor virajelor circuitului, exprimata in grade. Cu cat este mai mare unghiul mediu de viraj, cu atat sunt mai stranse virajele si deci subvirarea poate avea un impact mai acut asupra timpului pe turul de circuit. La Sepang, unghiul mediu de viraj este de 139 de grade, iar media sezonului este de 110 grade; astfel, circuitul are cea mai mare medie din Campionat. Desenul circuitului face deci ca o masina subviratoare sa aiba o influenta negativa puternica asupra timpului pe turul de circuit.

 

Viteza la sfarsitul liniei drepte (End of straight - EOS) pe circuitul din Malaiezia a fost de 301 km/h in 2008. Albert Park este pe pozitia a 12-a in clasamentul EOS din intreg calendarul, iar acesta este unul dintre aspectele de care se tine in mod normal seama la reglarea aripilor in vederea optimizarii raportului apasare aero/rezista la inaintare.

 

Linia boxelor si strategii de realimentare

Lungimea si profilul liniei boxelor (de exemplu virajele ce o preced) contribuie la determinarea strategiei optime de realimentare. Pierderea datorata liniei boxelor la Sepang este de aproximativ 22 de secunde, cea de-a 5-a linie a boxelor din Campionat in 'clasamentul' timpului pierdut la realimentare. Strategia preferata de castigatorul din 2008 a fost una cu doua opriri (Kimi Raikkonen, tururile 18 si 38). Pentru a completa o distanta de 5 km pe circuitul de aici e nevoie de 2.38 kg de combustibil, in timp ce media din Campionat pentru aceeasi distanta de 5 km este de 2.42 kg - pista este astfel pe locul al 5-lea in ceea ce priveste consumul de combustibil in conditii normale.

 

Safety Car

Un alt element cheie in determinarea strategiei de cursa este probabilitatea aparitiei Safety Car-ului care este influentata de conditiile meteo, de necesitatea unor zone de siguranta pentru a permite scoaterea masinilor ramase pe circuit si de caracterul circuitului in sine - aici se iau in considerare mai ales intrarea/iesirea din/in primul viraj la startul cursei. Din 2002 pana in prezent n-a existat nicio perioada sub Safety Car la Sepang; asta face ca, statistic vorbind, aparitia Safety Car-ului sa fie improbabila in cea de-a doua etapa a sezonului 2009 unul, statistic vorbind, pe care aparitia Safety Car-ului in timpul cursei sa fie improbabila.

 

Temperatura, presiunea atmosferica si umiditatea

S-a observat ca - deja in mod traditional - pilotii se plang odata ajunsi la Interlagos de lipsa aderentei si scaderea puterii motorului. Dupa ce s-au obisnuit cu performantele aerodinamice si cele ale propulsorului pe parcursul sezonului, urcarea la 750 de metri deasupra nivelului marii pentru una dintre ultimele curse poate, din cauza unei densitati mai scazute a aerului, 'fura' din puterea motorului, sistemului de racire si din performantele aerodinamice. Pierderile pot ajunge chiar si la un procentaj de ordinul zecilor si au un impact real asupra performantei unei masini de Formula 1. Densitatea aerului depinde mult de temperatura, ce variaza semnificativ in functie de sezon, presiunea aerului care este in stransa legatura cu altitudinea si, la o scara mult mai mica, in functie de umiditate. Astfel, avand in vedere ca etapele sunt organizate cam in aceeasi perioada a anului, factorul care tinde sa influenteze cel mai mult densitatea aerului este reprezentat de altitudine. Sepang este situat la 40 metri deasupra nivelului marii si are o presiune atmosferica medie (1004.41 mbar) in comparatie cu celelalte locatii de organizeaza curse in sezonul 2009. Drept consecinta, caracteristicile mediului inconjurator vor avea o influenta normala [medie] asupraperformantelor motorului fata de celelalte locatii din acest an.

 

 

post-23376-1238788003_thumb.jpg

Link to comment
Share on other sites

Malaiezia Sepang - Antrenamente libere 3

 

 

Nico Rosberg a reusit cel mai rapid tur in ultima sesiune de antrenamente de la Sepang.

 

 

 

Mark Webber a fost al doilea pentru Red Bull, iar Felipe Massa a fost al treilea; au urmat cele doua Toyota, in timp ce castigatorii primului Mare Premiu al sezonului, Brawn GP, au trebuit sa se multumeasca doar cu locurile 9 si 10; mai mult, Rubens Barrichello, care oricum are deja o penalizare cu cinci pozitii pe grila de start, are si mai multe motive de ingrijorare avand in vedere fumul pe care l-a scos motorul sau Mercedes pe parcursul acestei sesiuni.

 

Sesiunea de calificari va incepe la orele 12.00

 

 

Sepang, Malaiezia - antrenamente libere 3 - 04.04.2009

 

 

1 Nico Rosberg Williams-Toyota 1:35.940 19 - tururi parcurse

2 Mark Webber RBR-Renault 1:36.048 0.108 13

3 Felipe Massa Ferrari 1:36.089 0.149 13

4 Jarno Trulli Toyota 1:36.132 0.192 21

5 Timo Glock Toyota 1:36.189 0.249 22

6 Sebastian Vettel RBR-Renault 1:36.194 0.254 14

7 Kimi Raikkonen Ferrari 1:36.322 0.382 14

8 Kazuki Nakajima Williams-Toyota 1:36.325 0.385 18

9 Rubens Barrichello Brawn-Mercedes 1:36.519 0.579 19

10 Jenson Button Brawn-Mercedes 1:36.541 0.601 17

11 Robert Kubica BMW Sauber 1:36.563 0.623 18

12 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1:36.657 0.717 15

13 Heikki Kovalainen McLaren-Mercedes 1:36.742 0.802 13

14 Fernando Alonso Renault 1:37.004 1.064 16

15 Nick Heidfeld BMW Sauber 1:37.026 1.086 18

16 Nelsinho Piquet Renault 1:37.032 1.092 18

17 Adrian Sutil Force India-Mercedes 1:37.118 1.178 18

18 Sebastien Buemi STR-Ferrari 1:37.282 1.342 17

19 Sebastien Bourdais STR-Ferrari 1:37.322 1.382 16

20 Giancarlo Fisichella Force India-Mercedes 1:37.398 1.458 19

 

 

Baietii de la BMW stau destul de slab la capitolul timp pe tur, Kubica are mai bine de jumate de secunda in urma primului clasat, Heidfeld este la pese o secunda.

Poate timpul slab sa fie conpensat de performante in privinta fiabilitatii si a strategiei de cursa. Este evident ca nici sezonul asta BMW nu alearga cu o masina foarte rapida, ci mai degraba cu o masina mediocra, care nu iese in evidenta ca performante dar nici nu e ultima din pluton.

Edited by ionatan
Link to comment
Share on other sites

Dupa calificari grila de start se prezinta in felul urmator:

 

1 Great Britain J Button Brawn

2 Italy J Trulli Toyota

3 Germany S Vettel Red Bull

4 Brazil R Barrichello Brawn

5 Germany T Glock Toyota

6 Germany N Rosberg Williams

7 Australia M Webber Red Bull

8 Poland R Kubica BMW Sauber

9 Finland K Raikkonen Ferrari

10 Spain F Alonso Renault

11 Germany N Heidfeld BMW Sauber

12 Japan K Nakajima Williams

13 Great Britain L Hamilton McLaren

14 Finland H Kovalainen McLaren

15 France S Bourdais Toro Rosso

16 Brazil F Massa Ferrari

17 Brazil N Piquet Jr. Renault

18 Italy G Fisichella Force India

19 Germany A Sutil Force India

20 Switzerland S Buemi Toro Rosso

 

Ar fi cateva precizari Pilotul Rubens Barrichello va fi retrogradat cu 5 pozitii pentru ca a schimbat cutia de viteze, iar Sebastian Vettel cu 10 pozitii, din cauza incidentului provocat in Marele Premiu al Australiei. Astfel Kubica ar pleca de pe locul 6 si de pe 10 Heidfeld. Echipele Mclaren si Ferrari sunt pe locurile din spate ale grilei in timp ce Brawn GP, Red Bull si Toyota sunt pozitionati bine pe grila de start. S-ar putea sa trebuiasaca sa ne obisnuim cu astfel de rezultate dupa calificari.

 

 

Hamilton nu e mincinos, l-au pus altii sa minta. Un articol cu declaratia lui Lewis despre cele petrecute in prima etapa din Australia.

 

In articol Alonso povesteste ca cei de la McLaren nu sunt la prima "minciunica" de genul asta.

 

Pilotul Lewis Hamilton ºi-a cerut scuze pentru comportamentul sãu la Marele Premiu al Australiei, menÞionând cã nu poate fi catalogat drept mincinos, deoarece directorul echipei McLaren-Mercedes, Dave Ryan, a fost cel care i-a cerut sã ascundã informaÞii, informeazã Marca.

"Doresc sĂŁ le cer sincer scuze comisarilor pentru cĂŁ i-am fĂŁcut sĂŁ-Âşi piardĂŁ timpul Âşi sĂŁ fie puÂşi ĂŽntr-o situaĂžie proastĂŁ. Ămi pare extrem de rĂŁu pentru situaĂžia creatĂŁ, pentru echipa mea, pentru Dave Ryan, deoarece el a fost un membru important al echipei timp de mai mulĂži ani. Când m-am ĂŽntâlnit cu comisarii cursei, nu aveam intenĂžia de a povesti ce s-a ĂŽntâmplat. Am fost instruit de directorul echipei sĂŁ ascund informaĂžii Âşi asta am fĂŁcut. AÂş dori sĂŁ le cer scuze Âşi fanilor, care au crezut ĂŽn mine. Ămi pare rĂŁu Âşi pentru familia mea, pentru ruÂşinea simĂžitĂŁ. Sunt ĂŽntr-o situaĂžie extrem de jenantĂŁ", a declarat pilotul britanic, ĂŽntr-o conferinÞã de presĂŁ.

 

Campionul mondial en-titre a adãugat cã atunci când echipa McLaren-Mercedes i-a cerut sã facã ceva, a fãcut, dar acum a ÎnvãÞat o lecÞie importantã. "De aceastã datã Îmi dau seama cã am comis o mare greºealã ºi mi-am ÎnvãÞat lecÞia ºi am plãtit pentru ea. Sunt aici pentru a cere scuze tuturor ºi sã vã asigur cã aºa ceva nu se va mai Întâmpla. Vreau sã ÎnÞelegeÞi cã nu sunt un mincinos, nici necinstit, ci un membru al echipei. Eu nu am trecut prin viaÞã drept un mincinos sau un om necinstit, nu vreau sã se spunã asta despre mine", a mai spus Hamilton.

 

FederaĂžia InternaĂžionalĂŁ de Automobilism (FIA) a decis, joi, la Sepang, sĂŁ ĂŽl excludĂŁ pe pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) de la Marele Premiu al Australiei Âşi sĂŁ ĂŽl reinstaleze pe locul trei pe italianul Jarno Trulli (Toyota), penalizat duminicĂŁ, dupĂŁ ce au analizat noi probe ĂŽn acest caz.

 

Trulli, care a terminat cursa de la Melbourne pe locul trei, primise o penalizare de 25 de secunde, care l-a fĂŁcut sĂŁ coboare pe locul 12, el fiind sancĂžionat astfel pentru cĂŁ l-a depĂŁÂşit pe Hamilton ĂŽn timp ce maÂşina de securitate se afla pe pistĂŁ. TotuÂşi, ulterior s-a descoperit cĂŁ Lewis Hamilton i-a indus ĂŽn eroare pe comisarii cursei de la Melbourne.

 

Ăn ultimele tururi ale cursei de la Melbourne, Jarno Trulli de la Toyota, aflat pe locul trei, a ieÂşit ĂŽn afara pistei ĂŽntr-un moment ĂŽn care piloĂžii rulau ĂŽn spatele Safety Car-ului. Hamilton, care era al patrulea, l-a depĂŁÂşit pe Trulli, ĂŽnsĂŁ de la boxe i s-a comunicat sĂŁ-l lase pe italian sĂŁ-Âşi recapete poziĂžia. Britanicul a ĂŽncetinit foarte mult, astfel cĂŁ Trulli a fost forĂžat sĂŁ-l depĂŁÂşeascĂŁ. IniĂžial, comisarii cursei australiene au considerat depĂŁÂşirea lui Trulli ca fiind neregulamentarĂŁ, penalizându-l. Ulterior, FIA a decis sĂŁ-l excludĂŁ pe Hamilton, dupĂŁ ce comisarii de cursĂŁ au studiat ĂŽnregistrarea convorbirilor dintre pilotul Lewis Hamilton Âşi staful echipei de la boxe, din care se deduce clar cĂŁ britanicului i s-a cerut sĂŁ procedeze aÂşa cum a fĂŁcut-o. Aceste ĂŽnregistrĂŁri nu au fost studiate la primele audieri, cei de la McLaren lĂŁsând sĂŁ se ĂŽnĂželeagĂŁ cĂŁ Trulli a depĂŁÂşit intenĂžionat.

 

"Comisarii de cursã, având În vedere noile elemente ce le-au fost prezentate, considerã cã pilotul Lewis Hamilton a acÞionat Într-un mod prejudiciabil, aducându-le deliberat dovezi eronate comisarilor care l-au audiat dupã cursã. Lewis Hamilton ºi McLaren-Mercedes sunt excluºi din clasamentul Marelui Premiu al Australiei 2009", a precizat FIA.

 

Ăn urma acestor decizii, echipa McLaren-Mercedes a anunĂžat, vineri, cĂŁ l-a suspendat din funcĂžie pe directorul sportiv Dave Ryan, care ĂŽl ĂŽnsoĂžise pe Hamilton la audierile de duminicĂŁ, de la finalul cursei.

 

"Rolul sĂŁu ĂŽn evenimentele de duminica trecutĂŁ a avut consecinĂže grave asupra echipei. De aceea l-am suspendat din funcĂžie Âşi el a acceptat aceastĂŁ decizie", a declarat preÂşedintele echipei McLaren, Martin Whitmarsh.

 

Tot ĂŽn cursul zilei de vineri, fostul pilot al echipei McLaren, Fernando Alonso, acum la Renault, a declarat cĂŁ nu este pentru prima datĂŁ când McLaren-Mercedes minte. Ăntrebat dacĂŁ situaĂžia de la Melbourne seamĂŁnĂŁ cu cea de la Marele Premiu al Ungariei din 2007, Alonso a rĂŁspuns: "BineĂŽnĂželes cĂŁ ĂŽmi aduc aminte de acel incident. Nu este prima datĂŁ când cei de la McLaren discutĂŁ cu comisarii, nu este prima datĂŁ când mint Âşi, mai devreme sau mai târziu, trebuiau sĂŁ suporte consecinĂžele. BineĂŽnĂželes cĂŁ atunci (n.r. - ĂŽn 2007) am pierdut titlul mondial, la un punct, ĂŽn Ungaria mi s-a jucat o mare festĂŁ".

 

Ăn 2007, FIA a decis, dupĂŁ calificĂŁrile de la MP al Ungariei, ca Fernando Alonso sĂŁ fie retrogradat din pole-position pe locul Âşase pe grila de start Âşi a decis ca McLaren-Mercedes sĂŁ nu primeascĂŁ niciun punct la GP-ul Ungariei, indiferent de rezultatele piloĂžilor sĂŁi, deoarece s-a considerat cĂŁ spaniolul l-a blocat intenĂžionat la standuri pe coechipierul sĂŁu Lewis Hamilton, perturbând finalul ÂşedinĂžei de calificĂŁri. Alonso a procedat astfel dupĂŁ ce Hamilton a refuzat sĂŁ urmeze instrucĂžiunile de a-l lĂŁsa pe campionul mondial sĂŁ plece primul ĂŽn a treia reprizĂŁ a calificĂŁrilor.

Link to comment
Share on other sites

O descriere scurta a calificarilor de la Sepang:

 

 

Dupa o prima zi a weekend-ul care-i anunta pe cei de la Ferrari drept posibili candidati la victorie, monopostul Brawn GP pilotat de Jenson Button a continuat dominarea inceputa acum o saptamana si in calificarile de la Sepang; britanicul a inregistrat cel de-al cincilea pole position din cariera, al doilea consecutiv, iar Maine va pleca de pe prima pozitia a grilei de start, in timp ce Scuderia a fost eliminata cu un monopost inca din Q1 (Felipe Massa).

 

Ferrari terminau ieri pe primele doua pozitii ale clasamentului cea de-a doua sesiune de antrenamente si echipa se simtea usurata: urma un weekend mult mai bun decat cel din prima etapa. Totusi, o noua greseala tactica a facut ca Massa sa fie eliminat chiar din prima parte a calificarilor, Raikkonen fiind si el aproape de a inregistra o dezamagire asemanatoare - cei doi piloti n-au parcurs decat 4 tururi in Q1, practic doar doua cronometrate, crezand ca timpii reusiti le vor fi suficienti sa treaca mai departe. Massa a fost scos carti de Bourdais, iar Kimi Raikkonen a terminat prima parte a calificarilor abia in pozitia a 14-a - in conditiile in care locul 15 este ultimul calificabil.

 

Q1

Rivalii si-au vazut de treaba si au facut macar peste 7 tururi in care se se asigure ca vor ajunge acolo unde si-au propus. Astfel, Rubens Barrichello termina Q1 pe prima pozitie, urmat de Trulii si Glock, Vettel, Kovalainen, Webber si abia in pozitia a 7-a cel care avea sa castige calificarile. Eliminati: Massa, Piquet, Fisichella, Sutil, Buemi; elvetianul a gresit la ultima incercare iesind in decor, iar apoi si-a cerut umil scuze prin radio, sigur fiind de faptul ca era extrem de rapid si ar fi putut continua.

 

Q2

Parca speriati de gafa facuta in prima parte, Ferrari il trimit imediat in pista pe Kimi Raikkonen. Timpii sunt imbunatatiti continuu cu fiecare trecere a liniei de finish, caci de-acum chiar ca nimeni nu mai pune o roata pe circuit incaltata de pneuri hard. Dupa primele tururi cronometrate Jarno Trulli isi arunca ostentativ Toyota pe prima pozitie, urmat de Vettel, Button si Barrichello; Alonso si Hamilton sunt la liminta de a fi eliminati. Urmeaza insa ultima posibiltitate de a imbunatati timpii, iar Button profita cu varf si indesat coborand sub bariera unui minut si 34 de secunde - 1.33.784! Trulli raspunde inca o data cu 1:33.990 si termina al doilea, urmat de Webber, Glock, Vettel, Barrichello, Raikkonen, Rosberg, Kubica si Alonso - daca spaniolul a reusit sa se salveze, nu acelasi lucru se poate spune despre Hamilton; eliminati: Heidfeld (cu tot KERS-ul lui), Nakajima, Hamilton si Kovalainen, ultimul ramand Sebastian Bourdais.

 

Q3

Din nou (confirmand ca echipa s-a fript tare), Kimi Raikkonen este primul care paraseste garajul. Timpul finlandezului este inca din primul tur mai slab decat cei care vor urma (1:37.020), insa asta nu inseamna decat ca Scuderia n-a precupetit niciun efort in a-i alimenta rezervorul de combustibil. Dupa primul tur cronometrat Button este cel mai rapid, urmat de Vettel, Trulli, Webber, Barrichello, Glock, Rosberg, Kubica, Raikkonen si Alonso; Trulli mai ramane in pista pentru a doua incercare legata si urca pe prima pozitie.

 

Raikkonen isi imbunatateste timpul la 1:36.170, suficient insa doar pentru pozitia a patra provizorie. Barrichello urca temporar pe locul I (1:35.651), iar Button revenit de la boxe isi detroneaza coechipierul (1:35.181) - Brawn au procedat perfect, caci l-au tinut pe britanic acolo destul de mult timp pentru a-l scoate intr-un loc liber pe circuit. A urmat batalia pentru locul secund, una care s-a dat intre Vettel si Trulli. Italianul s-a apropiat cel mai mult de Button, la doar 0.092 secunde. Vettel a ramas al treilea insa va fi retrogradat cu 10 pozitii pe grila de start din cauza ca a continuat la Melbourne cu o masina avariata puternica. Barrichello a fost al patrulea, insa si al va primi cadou cinci pozitii mai in spate dupa ce team-ul i-a inlocuit cutia de viteze, iar Timo Glock a fost al cincilea - facand astfel ca Toyota sa plece maine in cursa de pe pozitiile 2 si 3.

 

Lupta a fost una extrem de apriga in calificarile de la Sepang, mai ales in partea a doua a calificarilor, atunci cand practic 12 piloti au fost intr-o secunda si primii cinci intr-o jumatate de secunda. Brawn GP au iesit din nou invingatori prin acelasi Jenson Button chiar daca britanicul spunea intr-un interviu ca nu mai sunt favoriti in acest weekend. Vom astepta cu nerabdare publicarea greutatilor monoposturilor, insa e clar ca Brawn GP, Toyota si Red Bull sunt echipele care in conditii normale isi vor disputa primele trepte ale podiumului.

Link to comment
Share on other sites

"Eu un lucru nu inteleg si asta zau ca ma intriga, de ce BMW Sauber o pun mereu de mamaliga"

 

Ce nu imi place la BMW e autosuficienta, si faptul asta il spun citind declaratiile lor. Nu i-am vazut pe piloti reprosandu-si ceva legat de monopost sau stilul de pilotaj ci rezultatele intodeauna parca ar fi determinate pt. BMW de catre ceilalti concurenti. Am impresia ca BMW cauta intodeauna locul "liber" pentr care nu este o batalie stransa pe pista. Nu se bate pentru mai mult parca prezenta in Formula 1 e legata doar de strategia de marketing si simpla prezenta e de ajuns pentru asta. In conditiile in care au aparut piloti tineri si grozav de talentati si asta nu pe filiera BMW, cei de la conducere se incapatineaza sa continue cu Kubica si Heidfeld, cel din urma este mai mult de forma nu l-am vazut niciodata cu o zvacnire de orgoliu in el. Mi-e dor de Montoya si de stilul lui, care nu era aducator de puncte dar te facea sa strangi din dinti la fiecare batalie a sa pe circuite.

Sezonul trecut s-au multumit parca din start cu locul 2 la constructori, priveau clasarea lui Kubica ca o mare realizare promovata din plin. Pana la urma sezonul s-a incheiat cu un loc 3 la constructori si asta s-a datorat sfarsitului de sezon unde parca echipa era deja plictisita. Vreau ceva mai mult pe pista sezonul asta. Daca la Sepang nu voi vedea ceva mai multa indarjire tind sa cred din ce in ce mai mult ca BMW nu are nici o intentie sa se bata pentru titlu ci doar puncteaza prezenta in F1 pentru ca da bine.

Edited by ionatan
Link to comment
Share on other sites

cand spui BMW Sauber din F1...nu spui BMW autoturisme.

Departamentele de dezvoltare sunt total diferite.

Managementul este total diferit

Tehnologia din F1 este in mare parte diferita

In F1 d.p.d.v. constructiv / design monoposturile sunt la fel. Pe strada sunt seria 1-3-5-...-X

BMW F1 nu se ocupa cu comercializarea de masini

Marketingul se opreste la materiale promotionale si spoturi publicitare.

 

 

Legat de FIA, sunt fan BMW doar la WTCC. acolo sunt BMW'uri reale <_< [da...putin modificate]

 

1. Vettel

2. Barrichello

3. Kubica

 

P.S. lui Button ii pica motorul

Edited by Jacobs
Link to comment
Share on other sites

Norocosul, a facut o cursa interesanta, nici nu stiu cum a ajuns pe 2, era pe locul trei in spatele lui Glock. Toata cursa Heidfeld l-am vazut cum era depasit de catre un concurent, vizibil mai lent decat ceilalti, doar strategia l-a facut sa ajunga asa de sus.

 

Eu ma bucur ca a ajuns asa sus in clasament, imi pare rau pt Kubica.

 

Ce am auzit e faptul ca vor primi doar jumatate din punctele acordate pt o cursa, deoarece cursa s-a terminat mult mai repede dacat ar fi trebuit.

Link to comment
Share on other sites

Sepang - Natura decide!

 

Descrierea cursei si clasamente.

 

Jenson Button a reusit a doua victorie consecutiva, si a treia din cariera, astazi, intr-un Mare Premiu al Malaieziei oprit din cauza ploii torentiale.

 

 

Plecand din pole position, britanicul n-a exploatat la maximum aceasta pozitie iar dupa primele viraje ajunge pe pozitia a patra; totusi, cu o masina despre care se poate acum spune usor ca se apropie de perfectiune, un rezervor mai plin decat cei mai apropiati rivali si o strategie perfecta in ciuda a patru treceri pe la boxe, Jenson Button si noul team Brawn GP au inregistrat a doua victorie din tot atatea posibile.

 

Startul

Pe grila de start nu se vedea niciun pneu de specificatie hard, deci nici vorba de pneuri intermediare macar; vremea nu anunta nici macar cu vreo picatura de ploaie potopul ce avea sa scoata steagurile rosii pe circuitul malaiezian. Plecat din pozitia a patra, Nico Rosberg ia un start teribil, iar in primul viraj ajunge pe locul intai. Button incearca totusi sa-l contracareze in acelasi prim viraj, insa nu face decat sa mai piarda doua pozitii - Trulli si Alonso in fata sa. Urmeaza Kimi Raikkonen pe pozitia a cincea, finlandezul punandu-si serios la treaba KERS-ul trece de Glock si Webber, in timp ce Robert Kubica ramane lipit de grila si este depasit de intreg plutonul - acelasi anti-stall ce i-a facut probleme etapa trecuta lui Barrichello. Brazilianul si-a invatat insa lectia, iar dupa cateva viraje era deja in pozitia a sasea, pentru ca pe durata primul tur sa treca si de Raikkonen.

 

Tot in primele viraje, Heikki Kovalainen iese in decor si abandoneaza - pierde spatele aproape inexplicabil aflat in lupta cu Felipe Massa. Pana la prima trecere peste linia de sosire Jenson Button are noroc si, dupa o mica inexactitate a lui Alonso, britanicul se strecoara pe pozitia a treia, in urmarirea liderilor Rosberg si Trulli. De ce noroc? Pentru simplul fapt ca, putin mai tarziu in cursa, spaniolul reusea fiind foarte greu sa-i tina in spate pe Kimi, Webber si Glock. Demonstrand performantele monopostul BGP001, Rubens Barrichello il depaseste insa pe Alonso in primul viraj al circuitului dupa o incercare nereusita in ultimul - tururile 3/4.

 

Primele semne de ploaie

In turul cu numarul 6 lui Button i se trasmite prin radio ca in curand se asteapta o ploaie puternica. Britanicul era undeva la 3.5 secunde in spatele liderului, pe pozitia a treia. Urmeaza o prima mostra de incapacitate a monopostului Ferrari, caci Fernando Alonso se transforma in locomotiva trenului Alonso - Raikkonen - Webber - Glock; chiar daca si Kimi foloseste KERS ca si spaniolul mult mai greu, pilotul Scuderiei nu gaseste nicio portita; de asemenea, Nick Heidfeld, cel mai greu pilot de pe pista, il tine in spate pe Vettel intrebuintand din greu sistemul de regenerare a energiei cinetice. Totusi, neamtul face o greseala in turul 8, iar Vettel scapa, 'luandu-l' si pe Hamilton dupa el. Amenintarea ploii mai vine o data - McLaren catre Hamilton: ploaie in zece minute; era turul al noualea.

 

Lupte frumoase intre masinile KERS si celelalte

Kimi reuseste sa-l depaseasca pe Alonso, dupa ce acesta face o mica inexactitate - turul 10. Imediat avem parte din nou de lupte superbe: Alonso calca din nou stramb, Webber trece, spaniolul cu KERS revine pe linia dreapta ce urmeaza; Webber ataca din nou in ultimul viraj al circuitului, pentru ca pilotul Renault sa revina iarasi pe linia dreapta de start/sosire; neobosit, australianul ataca iarasi in primul viraj si trece, de aceasta data ramanand in fata - exemplul perfect intre o masina echipata cu KERS si una fara, mai ales ca cei doi piloti au practic la dispozitie acelasi motor Renault.

 

Ierarhie schimbata dupa primul pit stop

Conform cu lista greutatilor furnizata de FIA, Sebastian Vettel deschide linia boxelor cu prima oprire programata - turul 13; urmeaza Nico Rosberg, din pozitia de lider, si Timo Glock in turul 15, in timp ce Trulli si Button raman in fruntea plutonului. Italianul isi aduce Toyota pentru schimb de pneuri si realimentare in turul 17, o incalta la fel ca in primul stint si ca si ceilalti piloti care oprisera mai devreme cu pneuri soft, si revine in pista pe locul al patrulea, in spatele lui Rosberg. Pilotul Williams avea un avantaj de peste 4 secunde fata de Button inainte de pit stop, insa cele 4 tururi in plus in care Button a ramas in pista si-au spus cuvantul - Brawn GP trec in fruntea clasamentului. Intre timp, Kimi Raikkonen opreste si el pentru prima realimentare si schimb de pneuri, iar echipa ia o decizie oarecum ciudata - il scot in pista pe finlandez cu pneuri de vreme extrema - era turul cu numarul 18. Fiind lent, Raikkonen cade pana in pozitia a 14-a in clasamentul provizoriu, caci primele semne de ploaie mai serioase vin abia in turul cu numarul 21 - atunci cand Fernando Alonso iese in decor si se chinuie apoi sa scape din pietris.

 

Din nou la boxe

Toti cei care ramasesera pe slick-uri dupa prima trecere pe la boxe, si sunt multi - Button, Rosberg, Trulli, Barrichello, Hamilton - sunt nevoiti acum sa ia in serios norii amenintatori; turul 22 si toti cei de mai sus intra la boxe, impreuna cu Nick Heidfeld care opreste pentru prima oara! Din pacate insa pentru ei, echipele au luat prea in serios ploaia ce avea sa vina, si cu totii parasesc boxele cu pneuri de vreme extrema. Picura e adevarat, insa nicidecum atat de mult precum s-au asteptat echipele. Mark Webber semneaza din nou un episod KERS - non KERS, de aceasta data dandu-i de furca Lewis Hamilton; cei doi lupta continuu pe durata a cel putin doua tururi - pana cand britancul este lasat in urma si reclama ca limitatorul (de turatie cel mai probabil) intra mult prea devreme.

 

Acum Webber il are in fata pe Nick Heidfeld (masinile cu KERS parca nu se mai termina pentru australian), insa rezolva problema extrem de elegant, pe exterior, in ultimul viraj al circuitului. Trece si Timo Glock de Nick Heidfeld, in timp ce masinile Brawn GP merg perfect desi acum este prima data cand vad o pista uda - turul 26 si Button avea un avans de 18 secunde in raportul cu Nico Rosberg, pilotul aflat pe pozitia a doua; imediat, Williams-ul neamtului este depasit de Rubens Barrichello, in timp ce Webber si Glock (singurul din cate s-a putut observa care a facut alegerea corecta pentru aceasta parte a cursei si a pus pneuri intermediare) trec de Trulli. Echipat corespunzator, Glock trece acum si de Webber (turul 28), in timp ce Barrichello si Trulli intra la boxe pentru a pune si ei pneurile intermediare. Trulli iese mai repede, dar pe pista, brazilianul ajutat de o masina ce merge ca pe sine, il depaseste usor.

 

 

Acum intermediare, acum de vreme extrema

La fel ca Barrichello si Trulli, vazand ca norii n-au de gand sa se scuture serios, Button si Webber ajung din nou la boxe pentru a trece la intermediare (turul 29). Jenson revine pe pozitia a doua, insa in scurt timp il prinde la Timo Glock si-l depaseste fara nico ezitare (dupa ce pe cei doi ii desparteau peste trei secunde!). Toyota sunt insa din nou pe faza si-l chema pe neamt la boxe pentru a-i monta pneuri de vreme extrema - caci in turul cu numarul 30 ploaia torentiala specifica Malaieziei se dezlantuie. Massa si Hamilton intra la boxe si pun extreme wets, iar Button revine din nou la garajul echipei pentru a-i copia (turul 31); britanicul se alatura plutonului fix aceeasi pozitie, adica pe locul I. Imediat este anuntata neutralizarea cu Safety Car, iar dupa inca un tur este fluturat steagul rosu.

 

Cursa este oprita in turul cu numarul 31 si se asteapta reluarea in cazul in care vremea o va permite; din pacate insa ploaia dureaza suficient de mult incat nu se mai justifica un restart sub Safety Car, iar Jenson Button este declarat invingator. Pentru stabilirea clasamentului final s-a luat in considerare penultimul tur inainte de oprirea cursei si, astfel, Heidfeld este al doilea, urmat de Glock, Trulli, Barrichello, Webber, Hamilton si Rosberg. Nu ne ramane decat sa ne uitam ciudat la numarul de puncte afisat in clasamentele generale.

 

A fost din nou o cursa in care Brawn GP si-au aratat adevaratul potential, acestia castigand in conditii total diferite decat in Australia; in putinele teste facute inainte de startul sezonului, monopostul Brawn GP n-a avut parte de nicio zi pe pista uda, insa cu toate acestea a castigat in conditii total necunoscute. Rivalii chiar au de ce sa se teama.

 

Sepang, Malaiezia - Clasament final - 05.04.2009

1. Button Brawn GP 1h10:59.092

2. Heidfeld BMW Sauber +22.722

3. Glock Toyota +23.513

4. Trulli Toyota +46.173

5. Barrichello Brawn GP +47.360

6. Webber Red Bull-Renault +52.333

7. Hamilton McLaren-Mercedes +60.733

8. Rosberg Williams-Toyota +71.576

9. Massa Ferrari +76.932

10. Bourdais Toro Rosso-Ferrari +102.164

11. Alonso Renault +1 tur

12. Nakajima Williams-Toyota +1 tur

13. Piquet Renault +1 tur

14. Raikkonen Ferrari +1 tur

15. Vettel Red Bull-Renault +1 tur

16. Buemi Toro Rosso-Ferrari +1 tur

17. Sutil Force India-Mercedes +1 tur

18. Fisichella Force India-Mercedes +2 tururi

 

Clasamente generale

Piloti:

01 Jenson Button 15

02 Rubens Barrichello 10

03 Jarno Trulli 8.5

04 Timo Glock 8

05 Nick Heidfeld 4

06 Fernando Alonso 4

07 Nico Rosberg 3.5

08 Sebastien Buemi 2

09 Mark Webber 1.5

10 Lewis Hamilton 1

11 Sebastian Bourdais 1

 

Constructori:

01 Brawn-Mercedes 25

02 Toyota 16.5

03 BMW Sauber 4

04 Renault 4

05 Williams-Toyota 3.5

06 STR-Ferrari 3

07 RBR-Renault 1.5

08 McLaren-Mercedes 1

09 Force India-Mercedes 0

10 Ferrari 0

 

 

Declaratii dupa cursa:

 

 

Jenson Button (Brawn GP), locul I: "Ce cursa nebuna. A fost foarte interesant pe pista si sunt incantat ca am reusit sa invingem astazi. N-am luat cel mai bun start posibil si am fost surprins de lipsa de aderenta de pe partea aceea a grilei. Am intrat prea mult in virajul 1 si masina a supravirat, ajungand astfel pe pozitia a patra, dar am reusit sa trec de Alonso la sfarsitul primului tur si sa-i depasesc pe Trulli si Rosberg odata cu primele opriri la boxe. Am fost multumit de masina si ritmul nostru a fost bun, dar vremea a facut ca orice rezultat sa fie posibil. Alegerea pneurilor a fost una dificila, dar am luat deciziile corecte la momentele oportune, mai ales atunci cand a inceput sa ploua atat de puternic si dintr-o data. Trebuie sa multumesc extrem de mult inginerului meu de cursa Andrew Shovlin, care a fost pe podium alaturi de mine astazi, si intregii echipe pentru strategie si pentru ceea ce-au facut la boxe. Weekend-ul trecut am spus ca a fost un start de basm si sunt mandru ca povestea frumoasa a continuat si aici."

 

Nick Heidfeld (BMW Sauber), locul 2: "Sunt bineinteles foarte multumit de locul doi dupa ce am luat startul din pozitia a 10-a. A fost o cursa extrema si dificila astazi. Am luat un start bun, dar am avut de asemenea o masina destul de grea, adica nu mi-a fost usor in pluton. Cand a devenit sigur ca va ploua, am adus masina la boxe mai devreme cu sapte tururi decat era planificat si am decis sa alegem pneurile full wets. Acestea s-au uzat rapid pentru ca ploia cea mare n-a venit. Echipa imi spunea continuu 'ramai pe pista, se asteapta ploie torentiala', dar pneurile se comportau de parca ar fi fost slick-uri. Pentru acele tururi pneurile intermediare ar fi fost mult mai rapide, dar cine ar fi putut sti asta. Cand a inceput in cele din urma sa toarne, s-a luat decizia corecta de a opri cursa. Era absolut imposibil sa pilotezi. Am facut o piruieta in spatele Safety Car-ului, nu am acvaplanat cu pneurile, dar chiar si cu fundul plat al masinii. Sunt bucuros pentru echipa noastra, caci acum putem merge acasa cu macar un rezultat bun din primele doua curse ale sezonului"

 

Timo Glock (Toyota), locul 3: "E fanstastic sa revin pe podium si sunt foarte fericit pentru intreaga echipa. A fost o cursa extrem de dificila. Am luat startul de pe locul 3 si am ajuns pe pozitia a opta la finalul primului tur. M-am chinuit putin in spatele celor din fata mea cand pista era uscata, dar am luat decizia corecta cu pneurile intermediare; am spus hai sa riscam pur si simplu; a trecut mult timp pana cand sa ploua serios si nu stiam sigur ce fac ceilalti. Se chinuiau pe pneuri de pista uda, iar eu eram foarte rapid si am castigat multe pozitii. Cand a inceput sa ploua a trebuit sa pun pneuri de vreme extrema, caci pneurile mele erau terminate. Mergem bine cu aceste noi pneuri si e pacat ca au luat in considerare penultimul tur, caci as fi putut termina al doilea. Cand au iesit steagurile rosii eram pe pozitia a doua, dar sunt multumit de rezultat."

 

Jarno Trulli (Toyota), locul 4: "Sunt fericit pentru echipa. Ma simt putin ghinionist in acest weekend - am pierdut pole-ul la o zecime de secunda si as fi putut obtine un rezultat mult mai bun in cursa. A fost o cursa buna si in mod sigur plina de evenimente. Am luptat la varf cu Rosberg pentru prima pozitie. Am avut totusi ceva probleme de tractiune, dar a fost foarte strans. Apoi a venit ploaia si echipa a ales pneurile de vreme extrema, adica strategia conventionala in acele conditii. Am fost cel mai rapid pe acele pneuri, insa n-a fost suficient caci n-au mai oferit aderenta dupa doua tururi. Timo a fost pe intermediare in acel moment si i-a iesit mai bine. Am fost putin ghinionist, dar strategia pare mereu mai usoara cand privesti inapoi si nu vreau sa dau vina pe nimeni. E pacat ca am ratat podiumul, dar a fost un nou rezultat foarte bun pentru echipa."

 

Rubens Barrichello (BRawn GP), locul 5: "A fost o cursa grozava si am fost foarte multumit de felul in care s-a comportat masina in conditiile de pista uscata din primul stint al cursei. Dupa un start bun am simtit ca am ritmul necesar de a-i prinde pe cei din fata si de a aduna puncte serioase. Din pacate, odata ce vremea a inceput sa se schimbe, am pierdut ceva timp la pit stop-urile in partea mea de garaj, iar asta m-a costat cateva pozitii. Totusi, lucrul important este acela ca masina functioneaza minunat si am dovedit ca este competitiva pe diferite tipuri de circuit. Felicitari lui Jenson si intregii echipe pentru continuarea startului fantastic si astept cu nerabdare provocarile de la Shanghai."

 

Mark Webber (Red Bull), locul 6: "S-a luat decizia corecta cand s-a oprit cursa. Ar fi fost interesant sa mai facem cateva tururi pentru a avea posibilitatea de a ajunge pe podium - dar asa a fost sa fie, astfel ca am sentimente contradictorii. E intuneric acum (7 pm), astfel ca a fost o decizie corecta de a nu restarta cursa. Nu stiu daca poti da vina pe ora cursei sau pe conditiile de astazi, caci vremea era una rea si la 3 pm. Pare pur si simplu una dintre acele zile. A fost cea mai rece zi de cursa pe care am trait-o in Malaiezia."

 

Lewis Hamilton (McLaren Mercedes), locul 7: "Tot ce-am putut face a fost sa incerc sa tin masina pe pista. A fost o decizie corecta aceea de a opri cursa penru ca era pur si simplu prea periculos pentru toata lumea. Imi place foarte mult cand ploua, dar acum a fost prea mult"

 

Nico Rosberg (Williams), locul 8: "Am urcat in frunte imediat dupa start si e ceva timp de cand o masina Williams a fost in fata doar datorita performantei pure, astfel ca trebuie sa multumesc inginerilor nostri pentru asta. Masina functiona foarte bine si am aratat capacitatea de a forta continuu tur de tur si de a ma distanta de cei din spate. Iar apoi a inceput sa ploua si din pacate nu ne-a iesit cum am fi voit. Dar putem pleca cu ceva, caci masina noastra este una de top; vom incerca sa castigam punctele pe care le meritam data viitoare."

 

Felipe Massa (Ferrari), locul 9: "A fost o cursa haotica, iar in astfel de conditii e usor sa iei decizii care, la final, sa se dovedeasca a fi cele gresite. Cand am pus pneurile de ploaie ne asteptam ca o ploaia puternica sa vina curand si din pacate n-a fost decat un dus usor. Astfel, am revenit pentru a pune pneuri intermediare si imediat apoi a inceput sa toarne. E pacat, caci as fi reusit sa intru in puncte. In mod clar trebuie sa ne analizam greselile si sa intelegem cum pot fi evitate, dar nu cred ca e nevoie de o revolutie: ar fi ceva rau, caci nu am devenit noi, dintr-o data, prosti. S-au schimbat lucruri in intregul pluton. Trebuie sa fim constienti de asta si sa abordam problema intr-un alt fel."

 

Kimi Raikkonen (Ferrari), locul 14: "Eram intr-o pozitie buna la momentul primul pit stop, iar apoi am facut o greseala, punand pneurile de ploaie cand inca nu incepuse sa ploua. Iar aici cursa a cam luat sfarsit pentru mine. Cand cursa a fost oprita conditiile erau dificile. Era prea multa apa pe pista si ma chinuiam sa pilotez chiar si in treapta a doua. Bineinteles, nu putem fi multumiti de startul sezonului: la Melbourne eu am fost cel care a gresit, iar aici echipa, rezultatul fiind acela de a nu avea niciun punct."

 

Robert Kubica (BMW Sauber), abandon: "Cand am plecat in turul de formare al grilei, motorul meu scotea sunete ciudate si oferea foarte putina putere. Am luat startul in cursa, care in aceste conditii n-a fost unul usor, si am continuat sa pilotez. Am intrebat echipa ce ar trebui sa fac, dar inainte de a primi un raspuns masina a luat fost si m-am oprit."

 

Heikki Kovalainen (McLaren Mercedes), abandon: "Startul meu a fost ok. Mergeam destul de precaut si incercam sa intru in spatele lui Lewis, apoi pur si simplu am pierdut spatele si am intrat intr-o piruieta. A fost greseala mea. Game over."

 

Sebastian Vettel (Red Bull), abandon: "Nu sunt multe de spus. Am fost pe pneuri intermediare si s-au uzat rapid, caci pista nu era destul de uda inainte de ploaia torentiala. Ma apropiam de virajul 7 si dintr-o data era multa apa pe pista, dar am fost foarte precaut. Am pierdut masina de sub control din cauza acvaplanarii si n-am mai putut face nimic. Era prea multa apa si pneurile mele nu erau facute pentru a face fata acelor conditii. O piruieta n-ar fi fost o problema prea mare, dar anti-stall-ul n-a functionat. Fara asta, as fi facut piruieta, as fi pierdut ceva timp si asta ar fi fost tot. In trecut pilotii aveau trei pedale, acceleratia, frana si ambreiajul, iar cand aveai astfel de probleme stiai ce ai de facut. Nu mai e in mainile noastre si e pacat ca am abandonat dintr-un motiv prostesc."

Link to comment
Share on other sites

Ce se intampla daca vrei sa faci liniute cu o masina de F1?

 

In timpul unei manifestari Renault Roadshow la Dubai,

 

- Dubai; In Ford-ul GT era pilotul de teste al Renault, Romain Grosjean, iar in monopost un multiplu Campion Mondial de raliu din Orientul Mijlociu. Edited by ionatan
Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Prin folosirea acestui site, sunteti de acord cu Terms of Use. Gasiti aici Guidelines. Politica de cookies: We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.