Suntem aproape de finalul anului 2025, moment care va marca "dizolvarea" producatorului Alpina in BMW.
In istoria BMW au existat cateva case de tuning, in sensul pur al conceptului - anume, care realizau modificari semnificative ale motoarelor, nu doar chip tuning, jante, evacuari sau kit-uri de caroserie. Principalii tuneri au fost Alpina, Hartge, Schnizter, Hamann, G-Power, MK Motorsport (in Germania), Dinan (US), Racing Dynamics (Italia si apoi US). Lista nu este in niciun caz completa.
Unii au disparut - cea mai importanta pierdere a fost Hartge. Majoritatea celor care au ramas in business nu mai modifica motoare. Alpina este ultimul dinozaur al erei tuning-ului pur, era care se incheie in curand.
Sunt foarte curios cum va utiliza BMW marca Alpina incepand cu 2026. M-as bucura sa ii pastreze spiritul si abordarea, dar ma tem ca Alpina va fi doar un badge pe anumite modele BMW cu dotari mai de lux si/sau cu motoare ceva mai puternice decat cele standard, dar sub versiunile M.
Daca vreti sa cumparati (de nou) unul dintre ultimele modele Alpina originale, acum este momentul. Lista acestor modele este aici:
https://www.alpina-automobiles.com/en/product-world/models/
Este greu sa mentionez unele modele clasice Alpina fara a le nedreptati pe celelalte. Totusi, consider ca, la vremea lor, urmatoarele au fost realizari deosebite:
E24 B7 Turbo Coupe, E36 B8 4.0, E34 B10 Biturbo, E31 B12 5.7 Coupe.
In fine, cat timp site-ul Alpina va mai fi disponibil in forma sa actuala, va recomand sa vizitati link-ul de mai jos. Sunt momente remarcabile din istoria BMW.
https://www.alpina-automobiles.com/en/product-world/model-history/