Salutare tuturor!
După aproape 5 ani de Mercedes mǎ întorc la prima dragoste. Deși am avut în familie constant câte un BMW ca mașina personală nu am mai luat niciunul de la vechiul e90 care a stat ceva ani la mine. Proaspăt posesor de g30 530e, destul de încântat de mașină și bucuros ca am găsit un exemplar aproape cum mi l-am dorit. M-am uitat strict de hybrid pentru ca am unde sa il încarc și merg multe drumuri scurte cu mașina. Bătălia s-a dat între Lexus și BMW însă cutia CVT de pe Lexus m-a făcut să îl șterg de pe lista.
Numele de Beko vine de la faptul ca masina e Alpine Weiss, M-sport interior exterior și prima oară când am văzut-o live in contrast cu asfaltul închis mi s-a părut foarte mare comparată cu un g30 pe alta culoare.
2019/03 fabricație, ID6 și bateria de 9,6kw dar doar 57000km și aproape full in adevăratul sens al cuvântului. O sa scriu ce ii lipsește inițial și după trec la opțiuni : Bowers, soft-close pe uși, Night Vision, nu are ionizator/parfum interior, HomeLink și direcție pe spate.
Din categoria cu ce să ne lăudam: Park Assist+ , Driver assist+ , pachet Shadowline, suspensie adaptiva, Sensatec pe bord + uși, pachet butoane ceramice, scaune de piele confort full electric cu memorie, încălzite , ventilate și cu masaj, trapa, Harman Kardon, BMW Display Key, climă digitală 4zone+ încălzire banchetă, pachet lumini interior exterior + ambiental ( praguri M luminate, puddle lights etc ), perdeluțe spate, privacy de fabrică + din câte am înțeles e și cu geamurile acustice ( au o tenta verde si nu se aude nimic în ea cu geamurile închise) , volan electric și încălzit, ceasuri digitale full, heads-up display +++++
Masina are ca proveniență inițială Germania, însă a fost luată de la un dealer din Danemarca. Povestea e cam așa: a fost cumpărată de dealer pentru revânzare acolo însă din cauza taxelor foarte mari nu s-a vândut și a fost repostată pentru export. Un singur proprietar în acte, doctor aparent. Mașina a fost cumpărată cu actele de Germania, nu a fost niciodată înmatriculată în Danemarca și a mers aproximativ 500km cu numere de dealer pe acolo ( din câte mi s-a spus o folosea ocazional proprietarul dealership-ului cu numere de dealer ) .
A fost întreținută doar la BMW cu full istoric ( CarVertical e degeaba și nu arată nimic dar am scos istoricul de la BMW) .
O singură daună raportată la BMW , înlocuit un far/proiector de ceață + bară față și niște plastice pe dedesubt / spălător de far, nimic serios, nimic cu airbaguri sau părți importante,aripa a fost neatinsă . Reparată impecabil, nicio diferență.
Nu mai sunt omul mașinii neatinse, sunt conștient ca Bucureștiul nu e un mediu ideal și atât timp cât nu e structural și e reparată bine nu am nicio problemă cu asta.
Mașina a avut tot la BMW în Germania înlocuit parbrizul + revopsire capotă față pentru urme de pietre. 🙂 Prețul a fost unul bun după ce am urmărit piața mai multe luni și combinația de opțiuni + km m-au făcut să trec peste acea daună mai ales ca e reparată la BMW și am avut încredere ca nu se va vedea.
Mașină am cumpărat-o fără să o văd live, câteva poze + un filmuleț . Cam 3 săptămâni a durat procesul cu actele + transportul. Mari emoții pentru mine așteptând să o văd prima oară. Garanție dată de dealer doar 6 luni, BMW Germania a confirmat 8 ani garanție pe hybrid însă nu știu cat e în realitate și de la noi am auzit povești diferite. Bă ca e de 6 ani, ori 7, ori 8.
Bateria are range la full aprox 29-30km, dacă e foarte cald am văzut ca scade în 25-26. Fără AC ( seara prefer metoda trapa/ geamul deschis, range se duce spre 38-40km. Impresionant ținând cont ca peste tot m-am uitat și nu pare sa aibă bateria hybrid “mare” și nici in istoric nu apar înlocuite. Eu sunt fericit și cu cei 25km ziua cu AC pornit, am nevoie de mă scutească de un drum de 5km bară la bară, atât. După o reîncarc fără probleme.
De când am luat-o: ulei proaspăt (deși era schimbat de doar 3000km), schimb lichid de frâna, verificare generală (nicio problemă/eroare) , diverse codari ( inclusiv ceasurile de Alpina pentru ca mi-am dorit turometrul mereu acolo ), update iLevel la reprezentanta pentru CarPlay full screen, date jos badge’urile 530e/edrive și încă mă gândesc dacă sa dau jos și M’urile de pe aripi, nări negre lucios și un eleron Maxton pe portbagaj ca părea prea alb. Urmează în septembrie un detailing interior + protecție pe bord și scaune, un polish ca are urme de la spălătorie (probabil spălată la perii), PPF pe faruri + bară + capotă + aripi și un chargepipe.
Inca sunt indecis dacă să îi pun si un cold air intake de la MST, mașina oricum va primi un soft stage 1 curând care o transforma într-un alt tip de animal. Codul motor e B48B20A pe ea, verificat după stanță, nu a fost să fie cu B dar e ok, nu urmăresc mai mult de 350 cai după soft mașina fiind RWD. Am exclus xDrive din start, nu își are rostul pentru mine.
Pun și poze din configurator + una din interior, nu mă lasă forumul să urc altele ca au mai mult de 1mb. Dacă știe cineva cum pot să urc poze mai ușor rog să îmi spună, nu am mai intrat pe aici de ani.
Imi cer și scuze pentru eventuale greșeli, scriu de pe telefon fiind momentan plecat în vacanță. 🙂