Jump to content

FiveThreeFive

Contributors
  • Posts

    1378
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    151

Everything posted by FiveThreeFive

  1. Este necesara prudenta, in ceea ce priveste recomandarile diversilor producatori de uleiuri, prin configuratoarele online. Iau ca exemplu un BMW E34 535i (motor M30). Castrol recomanda Edge 5W-40 A3/B4 API SN, dar si diverse alternative tot API SN. Liqui Moly recomanda Top Tec 4200 SAE 5W-30 API SP (!!), dar printre alternative mentioneaza si MoS2 Antifriction SAE 10W-40 API SL. La Motul, prima sugestie este 6100 SYNERGIE+ 10W-40 API SN, dar una dintre variantele propuse este si 4100 POWER 15W-50 API SL. Dintre toate cele de mai sus, Motul 4100 Power 15W-50 este o alegere excelenta - de fapt, este probabil cel mai bun ulei existent in prezent pe piata, pentru motoarele care fac subiectul acestui topic si conditiile climatice din Romania (excluzand, poate, zilele geroase de iarna). Liqui Moly MoS2 10W-40 sau chiar Castrol Edge 5W-40 ar putea fi alternative acceptabile, dar fara a fi neaparat si corespunzatoare (sunt sceptic privind utilizarea lor in zilele caniculare, mai ales ca, de regula, E34 535i nu are radiator de ulei). Iar Liqui Moly 4200 5W-30 ar fi o alegere foarte proasta. In concluzie, un configurator este util, dar sugestiile de acolo trebuie analizate cu mare atentie.
  2. Acest topic incearca sa abordeze problema uleiului utilizat in motoarele considerate in prezent “de conceptie veche”, caracterizate de regula prin urmatoarele caracteristici: - au doua supape pe cilindru; - supapele sunt relativ grele, ceea ce implica arcuri de supape puternice; - axa cu came este in frictiune directa cu culbutorii sau tachetii. Din gama BMW, este vorba de motoarele M10, M20, M30, M70, posibil si M40, fabricate de pe la sfarsitul anilor '60 pana in prima parte a anilor '90 (de unde rezulta ca interesul pentru acest topic ar putea fi foarte redus sau nul). Nu intra in aceasta categorie motoarele cu 4 supape pe cilindru (incepand cu M50, M42, M60 si derivatele / inlocuitoarele), posibil si cele cu 2 supape pe cilindru, dar avand culbutori cu role (ex: M73, M43). Intotdeauna, baza de plecare o constituie informatiile din manualul original de utilizare a masinii. Imaginile alaturate prezinta specificatiile privind uleiul de motor din manualul pentru un E28 din 1981 (deci valabile pentru motoare M30, M10 si M20), respectiv pentru un E32 din 1993 (deci valabile pentru motoare M30, M60, si M70). In momentul in care am deschis acest thread, specificatiile din imagini erau deja vechi de cca. 4 si respectiv 3 decenii. Uleiurile de motor au evoluat enorm intre timp, ceea ce este o veste buna si o veste proasta, in acelasi timp. Vestea buna este ca uleiurile din prezent sunt net superioare. Vestea proasta este ca noile uleiuri au tinut cont de evolutia tehnologiei motoarelor, dar si de cerintele privind reducerea emisiilor si poluarii. In prezent (repet, “prezentul” este data redactarii), uleiuri de calitate conforme cu normele API pana la SJ inclusiv practic nu se mai gasesc pe piata. Exceptiile sunt foarte rare. La acestea se adauga gamele de uleiuri clasice ale producatorilor consacrati (ex: Castrol Classic XL 20W-50 API SF). Uleurile de acum sunt in cea mai mare parte conforme cu API SN, SM, foarte recentul SP si, din ce in ce mai rar, cu mai vechiul SL (in ordinea cronologica a aparitiei: SL, SM, SN si SP). Chiar daca API afirma ca o categorie mai noua de ulei, (citez:) “include performantele” uleiurilor de categorie mai veche, aceasta nu inseamna neaparat ca, pentru un anumit tip de motor, un ulei modern este superior. Conform informatiilor din diverse surse, odata cu trecerea de la API SL la API SM a fost redus semnificativ continutul de aditiv ZDDP (zinc + fosfor) din compozitia uleiurilor, fapt asociat cu uzura accelerata a sistemului de distributie (axe cu came, culbutori / tacheti) la motoarele definite mai sus. Uleiurile API SN contin si mai putin ZDDP. Daca faceti o cautare pe Internet, veti gasi o groaza de dezbateri pe acest subiect, cu opinii variate si deseori opuse – fara insa a rezulta o concluzie clara si universal acceptata. In contextul descris mai sus, pentru a alege un ulei potrivit motoarelor definite mai sus, recomand urmatoarele: 1) In ceea ce priveste vascozitatea uleiului, utilizati specificatiile din manualul masinii. Este un lucru cert ca uleiurile sintetice moderne pot acoperi intervale mai mari de temperatura fata de uleiurile minerale, pentru o vascozitate data. Deci, cu atat mai mult inseamna ca, atat timp cat respectati manualul masinii, nu puteti gresi. Spre exemplu, un motor M30 utilizat in Romania in perioada (aprox.) martie – noiembrie va functiona in intervalul tipic de temperatura 5 gr. C – 40 gr. C. Rezulta ca vascozitatea necesara este 15W-50 sau 20W-50. 2) In ceea ce priveste clasificarea API a uleiului, alegeti cea mai veche categorie care este disponibila pe piata, dar de preferinta fara a cobori sub SG. Oricum, in afara de uleiurile dedicate pentru autoturisme clasice, este improbabil sa mai gasiti ulei sub API SL, de la un producator de incredere. 3) Uleiurile sintetice au avantaje incontestabile. Totusi, cu exceptia situatiei in care utilizati masina doar in conditii de iarna, este improbabil sa gasiti uleiuri sintetice care sa indeplineasca, in acelasi timp, criteriile de la (1) si (2) de mai sus. Ca urmare, uleiurile semi-sintetice pot fi solutia optima. 4) In ceea ce priveste intervalul de schimb, acesta depinde mult de modul in care este utilizata masina. Intrucat nimeni nu contabilizeaza orele de functionare, in principiu la motoare cu asemenea vechime este o buna practica schimbarea uleiului la cel mult 8.000 Km sau 1 an (evenimentul care se intampla primul). Este cert ca, pe masura ce timpul trece, vor disparea de pe piata uleiurile potrivite pentru aceste motoare. Foarte posibil, cei care au un astfel de BMW vor trebui sa apeleze in curand la uleiuri specializate pentru masini clasice. Strict cu titlu de exemplu, un bun candidat ar putea fi Motul Classic 2100 15W50 semi-sintetic API SH, care contine, conform fisei tehnice: "a combination of high-Zinc level (ZDDP content above 1800 ppm) and Molybdenum additives". Evident, vor trebui luate in considerare variantele similare de ulei de la producatorii consacrati, disponibile in piata la momentul respectiv.
  3. LOS ANGELES – Days after announcing a ban on the sale of many gasoline powered cars in the state starting in 2035, California is asking residents to avoid charging their electric vehicles during peak usage hours to save energy as a late-summer heatwave grips the Golden State. https://www.foxweather.com/weather-news/california-asks-residents-avoid-charging-electric-cars-heatwave
  4. Din pacate, nici mie nu-mi mai este clar ce inseamna "matusalemic" la BMW. Spre exemplu, am schimbat rulmenti fata la un BMW fabricatie 2006 la numai 60.000 Km, iar la un alt BMW fabricatie 1994 la cca. 155.000 Km. In fiecare caz mentionat doar un singur rulment huruia, dar ii schimb mereu pereche. In schimb, cu rulmentii spate nu am avut niciodata probleme, nici chiar la un rulaj mult mai mare.
  5. Sergiu, in cazul problemei tale, un diagnostic corect nu il poate pune decat un mecanic competent. Ceea ce tu denumesti "vajait" ar putea fi "huruit" sau "fluierat" pentru altii. Revenind la problema descrisa de tine, daca "vajaitul" ar putea fi descris si ca un fel de huruit de frecventa relativ joasa, si: zgomotul la drum drept pe la 60 Km/h este usor sacadat, in sensul ca intensitatea urca si coboara cam in genul unei curbe sinus; zgomotul la virajul la dreapta este oarecum constant pe durata virajului, intr-o anumita masura invers proportional cu raza virajului si de o intensitate ceva mai mare decat la drum drept, atunci ai putea suspecta un rulment de roata. Intotdeauna huruie rulmentul de pe exteriorul curbei, deci ar putea fi un rulment de roata de pe partea stanga. Daca masina nu are rulaje matusalemice, cel mai probabil este rulment stanga de pe puntea din fata. Pe viitor, cand un mecanic iti recomanda sa schimbi anvelopele, urmeaza-i "orbeste" sfatul numai daca anvelopele sunt foarte vechi (> 7 ani), la/sub limita de uzura, au neuniformitati semnificative de uzura pe banda de rulare, sau au carcasa deformata ("galme"). Daca nu esti in una dintre aceste situatii, iar rotile sunt echilibrate si jantele nu au batai axiale sau radiale, atunci imprumuta un set de roti compatibile de la o alta masina si testeaza din nou. Numai daca problema se repeta si cu setul de proba, atunci este cazul sa schimbi anvelopele. Daca nu gasesti un set de proba iar rotile tale sunt corespunzatoare, atunci interschimbare rotilor fata cu cele din spate poate, deseori, sa constituie un test rezonabil.
  6. Un astfel de swap presupune a serie de modificari, pe langa inlocuirea fizica a motorului in sine. Apoi, in afara de motor, trebuie sa iei in considerare transmisia, suspensia, franele. Chiar si atunci cand intelegi mecanica, pot fi amanunte care iti scapa. In cazul tau, vei fi in mod total la mana mecanicilor pe care ii vei angaja sa iti faca swap-ul, cu un risc semnificativ de a te alege cu o groaza de bani cheltuiti pentru un rezultat prost. Pe de alta parte, trebuie sa ai in vedere si aspectul legal. Daca intentionezi sa fii in regula cu actele, ar fi bine sa te interesezi, dinainte si in detaliu, care este procedura specifica, altfel poti ajunge intr-o situatie fara rezolvare. Daca nu intentionezi sa treci modificarea in acte, este foarte probabil sa fii respins la un ITP sau sa ti se ridice certificatul de inmatriculare la un control de rutina. In niciun caz sa nu te bazezi pe ideea ca vrei trece "cu spaga". Nu este un scenariu sustenabil. In plus, vei putea considera masina ca fiind cvasi-nevandabila. Pe scurt: nu cred ca este o idee buna.
  7. Mi-ar placea sa aveti dreptate. Totusi, am invatat sa nu subestimez capacitatea statului de a impune cetatenilor un anumit comportament, prin interdictii si taxe. Iata si un exemplu concret, chiar din Romania. Inaintea anului 2006, impozitele auto, indiferent de capacitatea cilindrica a motorului, erau la un nivel mai mult decat rezonabil. In 2005 insa, statul a anuntat ca impozitul se va scumpi brusc si masiv, in special pentru motoare mari. Atunci (in 2005), in naivitatea specifica tineretii, am redactat o petitie, am strans semnaturi si m-am dus la sedinta de dezbatere publica a proiectului legii de modificare a sistemului de impozitate a mijloacelor de transport. Evident, nu a contat niciun argument. Legea a intrat in vigoare in 2006. Patru ani mai tarziu, guvernul Boc a batut ultimul cui in cosciug: a dublat impozitele (deja mari ) pentru motoarele peste 2000cmc, ducandu-le la un nivel aberant. Rezultatul il cunoastem cu totii. In scurt timp, automobilele cu motoare de peste 3000cmc, inmatriculate legal in Romania, au devenit o raritate. Nu neaparat pentru ca lumea chiar nu si-ar permite, ci pentru ca impozitul este la un nivel care nu merita, din punctul de vedere al (aproape) oricarui om care are respect pentru banii munciti. Singurele care au "scapat" sunt masinile istorice, dar un astfel de vehicul constituie oricum un caz special. Revenim la topic. La prima vedere, ar parea neplauzibil ca in Romania sa dispara automobilele cu motor termic intr-un orizont de timp mai scurt de cca. 30 de ani. Totul depinde insa de vointa politica a autoritatilor. Prin restrictii si taxe, statul poate face prohibitiva detinerea si utilizarea unui astel de automobil. In plus, cand procentul masinilor cu motor termic va scadea sub un nivel de masa critica in parcul auto national, foarte probabil ca reteaua de statii de alimentare se va restrange, iar costul productiei si distributiei de benzina si motorina vor creste. Odata intrat intr-un astfel de context, extinctia va progresa rapid.
  8. Ne apropiem de extinctia automobilului cu motor cu combustie interna. Ma refer la automobil in forma (tehnologic, vorbind) consacrata si perfectata in ultimul secol. Deja s-au avansat termene. Astfel de automobile nu se vor mai vinde in Norvegia din 2025, in UK incepand cu 2030, in California si Uniunea Europeana din 2035. Nu va fi nicio surpriza daca unele termene vor suferi modificari – ma astept in special la UE, unde puterea de decizie la nivel central este foarte firava. Dar, cu sau fara amanari, extinctia este la orizont. Evident, aceasta nu inseamna disparitia automobilului. Dar, indiferent de forma de energie si metoda de propulsie, automobilul va fi altfel. Sunt, in mare, doua categorii de soferi: cei pentru care automobilul este un mijloc de deplasare de la A la B, si pasionatii. Pentru primii, extinctia este o veste buna; cel mai probabil nici nu o vor prea baga in seama. Pasionatii, se impart si ei in doua categorii. In prima categorie intra cei pentru care importante sunt forma si culoarea masinii, impreuna cu dotarile, confortul si tehnologia de ultima ora din interior. Acestora, disparitia motorului cu ardere interna le va lasa cel mult o vaga nostalgie. Din fericire pentru ei, unele automobile electrice pot fi echipate cu un performat sistem audio care imita fidel sunetele motorului cu combustie interna… indiferent cum s-o numi din punct de vedere medical placerea de a avea o astfel de dotare pe masina. In fine, am ajuns la cei care pretuiesc sunetul si mirosul unui motor cu combustie interna, curba de cuplu neliniara, implicarea unica pe care le-o ofera ambreiajul si cutia de viteze manuala (deja o raritate), tabloul de bord analogic (pe cale de disparitie) si altele asemenea. Cu o nota speciala pentru pasionatii de mecanica auto, cei pentru care o problema tehnica nu este un motiv de necaz, ci o sansa de a-si practica hobby-ul. Acestora din urma, automobilul clasic le va lipsi enorm. La o prima vedere, situatia nu pare iminenta. Chiar daca peste circa un deceniu nu se vor mai vinde automobile noi cu motor cu combustie interna, se afrima ca cele existente pe piata vor continua sa functioneze. Dar, facand o analogie cu alte extinctii (ex: cvasi-disparitia in scurt timp a aparatelor de fotografiat cu film, a ziarelor cotidiene tiparite, sau a Daciilor 13xx de pe strada), nu va fi o surpriza ca, imediat ce se implineste termenul, conditiile de utilizare a automobilelor clasice sa devina prohibitive (prin taxe, sau costul / calitatea combustibililor si a pieselor de schimb), iar acestea sa dispara intr-un ritm accelerat. Concluzia, pentru unii pasionati: acum este momentul sa cumparati automobilul pe care l-ati dorit mereu, dar poate nu l-ati avut niciodata. Chiar daca efortul financiar (achizitie, impozite, cost de utilizare) este semnificativ, atat timp cat pentru voi face totusi sens, acum este ultima ocazie. Mai aveti, in fata, putin peste un deceniu in care sa va bucurati de masina. Ceasul ticaie, iar extinctia este iminenta.
  9. Incercarile esuate de regenerare a DPF-ului sunt cea mai probabila cauza a cresterii nivelului uleiului, prin contaminare cu motorina. Cand schimbi uleiul, ar fi bine (daca este posibil) sa recuperezi cat mai mult din acesta intr-un recipient transparent, curat. Lasa-l apoi sa se decanteze si incearca sa determini daca uleiul este contaminat cu lichid de racire (mai putin probabil, dar destul de usor de detectat, plus ca ar trebuie sa corespunda cu o scadere sesizabila a nievlului in vasul de expansiune) sau cu motorina (cel mai probabil, dar mai dificil de detectat). De aici va rezulta o prima diagnosticare. Apoi toarna gradual (= incet si cu rabdare) noul ulei astfel incat sa te opresti cat mai precis la un reper usor de observat (intre minim si maxim, de preferat mai aproape de maxim) de pe joja. Foloseste doar joja in acest scop, nu senzorul de nivel. Masina trebuie sa fie pe o suprafata orizontala. Este de la sine inteles ca vei schimba si filtrul de ulei. Cu aceasta ocazie, completeaza si lichid de racire la nivel. Avand in vedere poza de mai sus, ar fi o idee buna sa speli (macar putin) motorul si compartimentul motor... Dupa schimbul de ulei, verifica in mod constant, la intervale de max. 1000 Km, nivelul uleiului de motor si al lichidului de racire. Incearca sa verifici intotdeauna in aceleasi conditii (fie cu motorul rece, fie cu motorul cald dar la cel putin 5 minute dupa oprire) si dupa aceleasi repere ca la inlocuire/completare si cu masina la orizontala. Daca observi o noua crestere a nivelului uleiului, va trebui sa incepi o investigatie amanuntita. De asemenea, incearca sa faci mai des drumuri Bucuresti - Constanta (sau similar), in regim de autostrada.
  10. Dupa ce am experimentat diverse configuratii de suspensie la trei modele diferite de BMW, am ajuns la concluzia ca, atat timp cat folosesti masina prepondrent pentru a circula pe drumuri publice, cele mai bune solutii sunt cele de fabrica. Deci iti recomand BMW M. Orice altceva este, de regula, un compromis "specializat". Adica, posibil sa obtii un rezultat ceva mai bun intr-o plaja ingusta de conditii, dar in general mai slab in orice alte conditii.
  11. 118d 2016 ar trebui sa aibe un motor B47, care, in mod exceptional (pentru generatia curenta de motoare BMW), inca are joja pentru verificarea nivelului uleiului motor. Ca urmare, verifica din nou nivelul uleiului, folosind joja. Aceasta iti va spune precis daca mesajul de la bord comunica o situatie reala, sau este o eroare. Oricum, daca uleiul are deja 1 an si/sau ai rulat cu el mai mult de 10.000km - din care o buna parte in trafic urban, atunci este o buna practica sa il schimbi.
  12. Cauta pe Internet "BMW attachment 5 to SI B000113" - sau, pentru, mai multe rezultate: "BMW SI B000113". Vei afla ca prin 2014 BMW a redus intervalul de schimb ulei la 10.000 mile (16.000 Km) / 12 luni - cel putin pentru vehiculele vandute in US. Pe langa aceasta informatie, iata cateva alte teme de gandire conexe: s-a modificat brusc si in sens negativ, inainte de 2014, calitatea uleiurilor de motor, astfel incat sa fie necesara o astfel de reactie din partea BMW? de ce, la motoare identice, BMW recomanda in anumite piete sa se schimbe uleiul la 16.000 Km, iar in altele la 30.000 km? exista oare vreo legatura cu faptul ca combustibilii din Europa au un nivel mai redus de sulf, ceea ce implica mai putina contaminare a uleiului cu acid sulfuric? Oare combustibilii vanduti din Romania sunt mai "apropiati" de cei din US, sau de cei din EU? exista oare vreo legatura cu faptul ca pretul uleiului de motor este semnificativ mai mare in Europa decat in US, iar clientii europeni tind sa prefere masini cu intervale de revizii cat mai lungi, din motive de cost? de ce, atunci cand se identifica o problema de proiectare sau de calitate care afecteaza un anumit model, clientii din US beneficiaza de reparatii gratuite sau compensatii, iar clientilor din Europa li se prezinta degetul mijlociu pentru exact aceeasi problema? Si dezbaterea poate continua fara sfarsit. Priveste insa lucrurile simplu: schimband mai des uleiul, mentii motorul intr-o stare tehnica mai buna, dar ai cheltuieli mai mari de intretinere. Ia decizia care crezi ca este corecta, avand in vedere cazul tau particular.
  13. Salut. Ma bucur sa vad ca inca exista tineri care sunt atrasi de BMW-uri clasice. Chiar daca ai obtinut recent permisul de conducere, consider ca nu trebuie sa iti faci griji privind puterea unui 323i - si nici chiar pentru 325i sau 328i E36. Pe masura ce acumulezi experienta, vei observa ca te vei adapta la capabilitatile masinii. Conditia fundamentala este sa conduci prudent si cu simt de raspundere. Exemplarele E36 325i si 328i in stare tehnica si estetica buna au ajuns sa se vanda scump, de cativa ani incoace. In functie de bugetul pe care il ai alocat, s-ar putea sa fie inabordabile. Iti recomand totusi sa incerci sa gasesti un 323i. Pe termen lung, cred ca te va multumi semnificativ mai mult decat un 320i. Si avand in vedere scopul pentru care vrei sa il cumperi, parerea mea este sa te indrepti catre un Coupe, in loc de compact, limuzina sau cabrio. Este de preferat sa consumi (aproape tot) bugetul pentru o masina cat mai bine intretinuta (criteriul #1) si cu rulaj real cat mai mic (criteriul #2), in loc de un exemplar pe care il poti cumpara mai ieftin dar care va avea nevoie de reparatii. La o masina cu asemenea vechime, considera rugina ca fiind cea mai mare problema posibila. Gasesti pe Internet o cantitate uriasa de informatii, care acopera orice aspect privind platforma E36: sfaturi de cumparare, probleme tehnice specifice, ghiduri de reparatie si intretinere, etc. Trebuie doar sa iti aloci suficient timp pentru o documentare temeinica, chiar si inainte de a cumpara masina. Succes!
  14. DEX defineste cuvantul "chit" ca fiind "pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc." Probabil ca ai o cutie foarte atipica, intrucat utilizeaza chit. Oricum, este important ca ai schimbat tot chitul. Nu ar fi fost deloc bine daca mai ramanea chit din acela vechi, in combinatie cu cel nou.
  15. Da, dar trebuie totusi evidentiata o diferenta majora. Tu, banuiesc ca ai acel E90 de ceva timp. In plus, se pare ca te pricepi mai mult decat rezonabil sa faci diagnoza si reparatii. Ca urmare, ai avut pana acum timp, know-how si buget ca sa aduci E90-ul la o stare tehnica care sa iti asigure, in prezent si in viitorul previzibil, o buna fiabilitate. @vali2k pe de alta parte, tocmai intentioneaza sa isi cumpere un E90. Din pacate, nu isi va permite decat unul a carui stare tehnica este de asteptat sa sufere, avand in vedere bugetul alocat. Si nici nu pare sa aibe experienta anterioara privind intretinerea si reparatia unui BMW de aceasta generatie. Consider ca este o alegere nepotrivita ca masina de familie, mai ales avand si un copil mic.
  16. @vali2k, poate ar fi bine sa iti iei timp suficient, sa cauti si sa citesti pe acest forum macar cateva dintre nenumarate situatii in care mai mult sau mai putin proaspetii posesori de BMW-uri vechi / cu rulaje mari / ieftine au ajuns in probleme tehnice costisitoare. Obiectivul tau, anume un BMW sau un Mercedes pentru familie in zona de pret indicata, este un non-sens. Poate ar avea o oarecare logica doar ca o masina de hobby - in ideea ca aveti deja o masina de familie, fiabila, economica si ieftin de intretinut. Consider ca @alex230ro ti-a dat, mai sus, cel mai bun sfat. Vezi si: https://www.bmwclub.ro/forums/topic/186809-ghidul-cumparatorului-novice-de-bmw/
  17. @mikee, lasand la o parte invatamintele pe care sper ca le-ai tras din aceasta "experienta", consider ca ar trebui sa incerci sa recuperezi banii de la vanzator - mai intai pe cale amiabila, iar daca aceasta nu da rezultate, pe calea justitiei. Ca ultim resort, daca nu vei avea succes, atunci nu iti va ramane decat sa iti asumi paguba si sa repari masina. In principiu, faptul ca motorul s-a faramat nu inseamna ca acesta a fost singurul viciu ascuns al masinii, ci este posibil sa fie doar una dintr-o serie de probleme tehnice. Sunt anumite prevederi legale in favoarea ta - dar nu ai un caz simplu, cu castig de cauza cvasi-garantat. Spre exemplu, ai putea invoca art. 1708 din Codul Civil: Alin (2) de mai sus indica si o alta pista: sa verifici cat se poate de bine daca kilometrajul masinii a fost dat inapoi, sau nu. Daca acest lucru s-a intamplat si poti aduce dovezi - chiar daca nu samsarul a fost cel care a masluit kilometrajul, atunci ai un caz destul de solid impotriva vanzatorului. De asemenea, poti invoca si legislatia europeana, care, desi precizeaza ca bunurile second-hand cumparate de la persoane fizice nu beneficiaza de garantie, totusi, daca vanzatorul persoana fizica isi asigura (parte din) veniturile personale cumparand si vanzand masini (= definitia samsarului), atunci acesta este asimilat unui business si trebuie sa iti asigure garantie. Aceasta inseamna sa aduni dovezi: faptul ca ai gasit masina pe un site de anunturi online, faptul ca respectivul individ a mai vandut si/sau mai are la vanzare si alte autoturisme, etc. Vezi si: https://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/shopping/shopping-consumer-rights/index_en.htm# In orice caz, va trebui sa consulti un avocat.
  18. La motoarele N54 si N55, pompa de lichid de racire este electrica. In plus, este destul de faimoasa pentru faptul ca nu are o durata de viata foarte lunga. Atat erorile de mai sus, cat si faptul ca motorul se incinge la drum intins, sugereaza ca pompa circuitului de racire ar putea fi cauza problemei.
  19. Filmul de mai sus, foarte probabil, a fost facut in România. Ma intreb daca nu simti macar o oarecare greata la stomac atunci cand circuli cu o masina cu volan pe dreapta, intrucat, de vreme ce ai un astfel de autoturism, este evident ca nu te intereseaza riscul semnificativ mai mare de accident. O statistica publicata de Poiitie prin primavara 2022 arata ca in Romania erau inmatriculate cca. 120.000 de autoturisme cu volan pe dreapta, care insa "generau" 10% din totalul accidentelor, pe an. Spre referinta, numarul total de autoturisme inmatriculate in Romania era de cca. 8.800.000 la inceputul anului 2020. Era si un proiect de lege introdus relativ recent in Parlament pentru interzicerea, in Romania, a masinilor cu volan pe dreapta. Spre binele tuturor, sa speram ca va fi adoptat. Cu riscul de a deranja, eu unul sper ca, intr-un viitor apropiat, sa se faca pasul mult asteptat in legislatie si sa scapam in sfarsit de concetateni care circula cu masini cu volan pe dreapta, fac DPF/ EGF off, cumpara brate de suspensie si directie de la dezmembrari, trec ITP-ul cu spaga, sau inca mai au masini "de Bulgaria". Atat siguranta pe sosea cat si aerul pe care il respiram sunt mult mai importante decat nevoia cuiva de a se afisa cu un BMW "cârpit". Utza-smith, nu am absolut nimic personal cu tine. Sunt doar aspecte ce tin de un primitivism de care trebuie sa ne despartim, daca vrem sa evoluam ca tara.
  20. Off-topic (dar nu neaparat), Caragiale a fost genial in a surprinde esenta trasaturilor românilor si a societatii românesti. Desi au trecut peste 100 de ani de cand a scris operele sale, ele sunt inca actuale - uneori chiar la zi. Va rog sa imi permiteti sa exemplific cu doar trei cuvinte din schita "Caldura mare", publicata in anul 1901. Interpretarea ii apartine lui Radu Beligan:
  21. M-am confruntat si eu cu o "vibratie" inexplicabila, cu mult timp in urma, la un alt model de BMW si in cu totul alta interval de viteza - dar tot un interval ingust. Evident, este imposibil de spus daca vibratia era similara cu a ta. In cazul meu, solutia a fost inlocuirea rulmentilor de roata de la puntea fata. Rulmenti care, cu exceptia vibratiei mentionate, nu prezentau niciun alt semn tipic de uzura. A fost extrem de greu si costisitor de diagnosticat, mai ales ca masina avea un rulaj de numai ~60.000 Km. Acesta nu inseamna implicit ca si la tine este exact aceeasi cauza. Dar este o pista care merita investigata.
  22. Pedro, teoretic ai dreptate, iar acest principiu are foarte multi adepti - printre care ma numar. Pe de alta parte, luand in considerare numarul urias de oameni care cumpara masini noi, rezulta ca fie lumea este plina de tampiti la cap, fie - mai degraba - acest principiu aduce dupa sine dezavantaje pe care multi oameni prefera sa le evite. Ma intreb oare ce parere au cei care cumpara masini noi despre cei care vaneaza masini second-hand "ultra profitabile"...
  23. La seria 3 F30 si derivatele sale (F31 Touring, F32 Coupe, etc.), in special cele din primii ani de fabricatie, se pare ca sunt relativ multe cazuri in care "radiatorul" (in fapt, condensatorul) de la sistemul de aer conditionat isi pierde etanseitatea. Trebuie sa verifici etanseitatea sistemului in general si a condensatorului in particular. Daca e defect, va trebui inlocuit.
  24. Indiferent de tipul de motor puterea si cuplul se inrudesc in mod identic, conform formulei: Puterea (CP) = Cuplul (Nm) x Turatia (rpm) / 7023 Ceea ce este particular fiecarui motor in parte este graficul cuplu - turatie.
  25. Rockstar, un F10 550i in stare tehnica buna este, cu siguranta, o masina care impresioneaza. Este foarte posibil sa fii inca in euforia entuziasmului creat de acel test drive, si nu e nimic rau in asta. Inainte de a lua o decizie insa, iti recomand sa mai astepti cateva zile, timp in care euforia va reveni la cote normale. Poti folosi acest timp pentru a cauta si a citi, pe net, cat mai multe informatii despre acest model si problemele aferente lui. Probabil ca ai aflat deja faptul ca 550i pana in ~ iulie 2013 avea motorul N63, care este probabil cel mai problematic motor produs de BMW in istoria sa. Dupa cca. iulie 2013 motoarele au fost N63TU. Desi a fost o evolutie semnificativa, in sens pozitiv, al lui N63, acestea nu sunt atat de lipsite de probleme pe cat sugereaza baietii de la Bavaria. Consumul de ulei este doar una dintre probleme. Obs: nu inteleg, tehnic, cum rezolva un stage 1 consumul de ulei... Insist, documenteaza-te cat mai mult posibil. Mai departe, analizeaza toate costurile asociate detinerii unui F10 550i. Nu ma refer doar la costurile evidente (combustibil, impozit, revizii) ci si la cheltuielile pentru reparatii neprevazute - pe care iti recomand sa nu le subestimezi deloc, precum si devalorizarea masinii. Ma astept ca, peste vreo 2-3 ani, sa fie extrem de greu sa vinzi in Romania, la un pret decent, un F10 550i cumparat second-hand din strainatate in perioada aceasta, cand preturile masinilor rulate sunt la maxime istorice. Pe scurt: doar tu poti decide daca merita sau nu sa iti cumperi un F10 550i.
×
×
  • Create New...

Important Information

Prin folosirea acestui site, sunteti de acord cu Terms of Use. Gasiti aici Guidelines. Politica de cookies: We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.